Vremea decontului în afacerea cu „serul providențial“

Vremea decontului în afacerea cu „serul providențial“

Afacerea cu vaccinuri anti – COVID 19 începe să miroase urât. A mirosit de la început, pentru cine a vrut să vadă, dar acum dă de-a dreptul în pestilențial. După ce DNA i-a pus sub acuzare pe decidenții de atunci, politicienii au început să dea vina unii pe alții, ajungând să-l arate cu degetul inclusiv pe președintele Iohannis.

Cel mai vehement pare a fi Cătălin Drulă, liderul USR, care a dat vina pe … Uniunea Europeană, dar nu numai.

„Vaccinurile au fost achiziţionate de UE, care a contractat 4,5 miliarde de doze pentru o populaţie de 450 de milioane de cetăţeni. Cei de la Comisia Europeană care au participat la aceste negocieri asta au decis. România nu a contractat de zece ori cât populaţia, ci 80 de milioane la 19 milioane de cetăţeni. (…) De fapt, nici UE nu a luat de zece ori, pentru că până la urmă s-au cumpărat efectiv 2,5 miliarde de doze la nivelul UE. Nici România nu a luat 80 de milioane, ci doar 35. Nici un stat membru nu a făcut achiziţii directe în afară de Ungaria, care şi-a cumpărat singură vaccinuri din Rusia şi din China. Restul statelor membre au participat într-un mecanism de achiziţie comună, în care la fiecare dintre aceste contracte şi acte subsecvente, stabilite de Comisia Europeană, a participat conform cu populaţia sa“, a spus Drulă.

Și, încercând să-l scape“ pe fostul ministru userist Voiculescu, a continuat, spunând că deciziile privind vaccinarea au aparţinut „în întregime“ preşedintelui Klaus Iohannis şi fostului premier Florin Cîţu. El a subliniat că preşedintele Iohannis a fost cel care a discutat pe plan european despre cota de vaccinuri destinată României. „În şedinţa de coaliţie în care s-a discutat ce minister o să ia ce partid şi USR-ului i-a revenit Ministerul Sănătăţii, noi am cerut vaccinarea. Şi ni s-a spus : „Nu, vaccinarea este proiectul de suflet al PNL şi PNL va coordona vaccinarea”. (…) A ieşit un raport despre vaccinare, anul trecut, făcut în guvernarea PNL, în care putem să vedem, pe prima pagină a acestui raport, care declară că vaccinarea a fost un succes absolut, „misiune îndeplinită”. Cine este acolo? Klaus Iohannis“, a declarat Drulă.

Iar ca tabloul să fie mai complex, liderul USR a mai spus și că procurorul care instrumentează dosarul este antivaccinist. Și e doar începutul! Că tabloul nu e gata… Dacă mă întrebați pe mine, el va trebui completat, de exemplu, cu rezultatele studiilor privind efectele adverse ale „serul providențial“ care a resetat planeta. Dar, cu siguranță, Drulă nu va cere o astfel de completare.   

Citește și:

Date OFICIALE: Imunitatea naturală, dobândită ca urmare a trecerii prin boala COVID-19, IGNORATĂ de autorități

  1. problema este f.complexa,in care poate fi incriminatata,atat UE cat si cei care au acceptat de frica acest tratament,care nu avea la baza nici o experienta.dar cum banul este ochiul dracului .multi au cazut in plasa lui.Pacat

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.