Zeci de mame diagnosticate cu COVID-19 vor beneficia gratuit de sprijin în alăptare și consiliere psihologică.
70 de mame suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19 vor beneficia gratuit de consiliere privind menținerea lactației și servicii de consiliere psihologică în cadrul proiectului „SAMAS la bine și la greu”. Proiectul este derulat de Asociația SAMAS cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
În plus, 40 dintre acestea, aflate în situații dificile de viață (provenind din familii cu venitul mediu/membru familie sub 500 lei, victime ale violenței în familie, mame minore, femei în situații de risc) vor primi o pompă manuală de sân, pentru a-și putea menține lactația pe durata separării de bebelușul lor.
Tot în cadrul programului „SAMAS la bine și la greu”, educatorii perinatali SAMAS vor fi formați de specialiști, pentru a gestiona impactul COVID-19 asupra mamelor și bebelușilor, se va actualiza platforma care pune la dispoziția mamelor informații la zi, pentru sănătatea lor și a bebelușului și se vor realiza materiale informative destinate părinților, în format print și video în legătură cu impactul pandemiei asupra perioadei perinatale. Pentru a asigura accesul facil la informație, toate materialele vor fi distribuite de către Asociație maternităților COVID-19 din țară.
Prin acțiunile propuse, proiectul se adresează în mod direct mamelor suspecte de sau diagnosticate cu COVID-19, precum și copiilor acestora, care, conform Convenției ONU pentru Drepturile Copilului, au dreptul la alăptare.
Pentru a beneficia de consiliere mamele aflate în maternitățile COVID-19 pot apela numărul 0786 489 687 sau pot scrie la ajutormame@programsamas.ro, iar Asociația SAMAS le va organiza sesiunile gratuite de sprijin prin telefon sau video call.
Proiectul „SAMAS la bine și la greu” a fost inițiat de Asociația SAMAS în luna aprilie, anul acesta, ca răspuns la o situație acută și care nu putea fi anticipată: pandemia de Coronavirus. Ministerul Sănătății a decis, prin Metodologia publicată în data de 30 martie 2020, ca bebelușii născuți de o mamă confirmată cu Coronavirus să fie separați de aceasta până când testele demonstrează că mama este sănătoasă. Nou-născuții au fost, astfel, privați de beneficiile laptelui matern și de legătura profundă creată în momentul alăptării. Iar mamele, la rândul lor, au trecut printr-o perioadă extrem de grea, fiind nevoite să facă față stării dificile de lăuzie, dar și situației de incertitudine și separării de bebelușii lor.
Chiar dacă metodologia de îngrijire a bebelușului născut de o mamă infectată cu COVID-19 a fost actualizată, când mama este diagnosticată cu SARS-COV-2 (indiferent de prezența sau absența simptomatologiei), interacțiunea dintre aceasta și nou-născut este realizată cu ajutorul personalului medical prin intermediul dispozitivelor de comunicare de tip video call/video-record. Noua metodologie menționează că susținerea emoțională a acestor mame trebuie să fie asigurată pe durata internării de către personalul medical specializat, cu menținerea monitorizării acestor paciente și după externarea din maternitate, având în vedere gradul crescut de anxietate asociat acestei perioade, în rândul populației de gravide, precum și riscul asociat de depresie postpartum. Tocmai de aceea, Asociația SAMAS oferă, prin programul SAMAS la bine și la greu, sprijin mamelor care aduc pe lume un bebeluș în plină pandemie.
„Suntem alături de familiile care așteaptă un copil și pentru care bucuria este umbrită de riscul crescut de infectare cu virusul SARS-COV-2. Viitoarele mame au nevoie de informații despre procedurile aplicate în spitalul unde vor naște, precum și de sprijinul profesioniștilor perinatali (cadre medicale, consilieri în alăptare, psihologi șamd), al familiei și al comunității. De asemenea, suntem alături și de cadrele medicale, care, deși se confruntă cu o situație exceptională, uneori în condițiile dotării precare, îmbunătățesc experiența din maternitate pentru gravidele și mamele din România. Dovada o constituie numărul mare de educatori perinatali SAMAS care oferă consiliere în alăptare, în această perioadă, precum și demersurile Comisiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie din cadrul Ministerului Sănătății pentru îmbunătățirea și actualizarea Metodologiei privind naşterea la gravidele cu infecţie suspicionată/confirmată cu SARS-COV-2/COVID19, preluarea, îngrijirea şi asistenţa medicală a nou-născutului. Aceasta a fost revizuită în concordanță cu ultimele dovezi știintifice, inclusiv noul standard de aur al Royal College of Obstetricians and Gynaecologists din Marea Britanie, care a ajuns la a paisprezecea actualizare. Considerăm că fiecare clipă în plus pe care mama o petrece împreună cu bebelușul ei, în siguranță, este un câștig, nu doar emoțional, ci și pentru sănătatea bebelușului, care are astfel, șansa unui start bun în viață”, precizează Sînziana Ioniță-Ciurez, directorul operațional al Asociației SAMAS.
„SAMAS la bine și la greu” este un proiect derulat de Asociația SAMAS cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Lasă un comentariu