Aproximativ 23 de mii de sârbi ortodocşi din Arad sărbătoresc în noaptea de 6 spre 7 ianuarie Naşterea Pruncului Sfânt, Crăciunul, conform calendarului calendarului iulian.
Din spusele părintelui protopop Ognean Plavşici, de la Biserica Ortodoxă Sârbă Arad-Centru, diferenţa de 13 zile este dată de calculele astronomice făcute în vremea Papei Grigore al VIII-lea, în anul 1582 (secolul XVI), când s-a observat ca ziua e mai lunga de 24 de ore, de-a lungul vremii, însuşirea acestui decalaj făcând ca sârbii să ţină unele sărbători, printre care şi Crăciunul, la două săptămâni distanţă de alţi ortodocşi.
Biserica Ortodoxă Sârbă celebrează sărbătorile religioase conform calendarului iulian, singura celebrată în aceleaşi zile fiind, în urma convenţiei închieiate de capii Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume, sărbătoarea Paştelui.
Potrivit tradiţiei, la sârbii ortodocşi se obişnuia în vechime ca, în dimineaţa de Ajun, capul familiei să meargă în pădure pentru a aduce acasă un trunchi de stejar sau de fag, numit „Badniac”, pe care trebuia să îl taie din trei lovituri de secure. Simbolizând Sfânta Treime, Badniacul era pus în cel mai luminat colţ din cameră, întotdeauna lângă icoană, după care în casă erau aruncate pe jos paie simbolizând aşternutul din ieslea în care s-a născut Pruncul Sfânt şi care nu erau măturate până după sărbători.
âÎn timpul acesta, copiii cântau colinde de Crăciun, iar gospodina arunca bani, grâu şi bomboane. De asemenea, în toate colţurile camerei arunca de trei ori câte patru nuci, pe care copiii, cotcodăcind ca şi găinile, le adunau în timp ce mergeau în cerc pe paie.
În mod tradiţional, după Sfânta Liturghie din seara de Ajun, credincioşii prezenţi la biserică îşi reamintesc de străvechile tradiţii, ocazie cu care sunt sfinţite bucheţele făcute din crenguţe de stejar şi paie, legate cu panglici tricolore sârbeşti (roşu – alb – albastru), care sunt mai apoi împărţite credincioşilor, împreună cu anafura, obicei care se păstrează şi astăzi.
Familiile de sârbi ortodocşi mai obişnuiau ca în seara de Ajun să ia cina stând pe jos, în jurul unei feţe de masă albe, întinsă în mijlocul camerei peste paie, faţă de masă pe care gazda aprindea lumânarea de Crăciun.
Înainte de cină însă, în toate casele se obişnuia – la fel ca şi astăzi de altfel, pentru că obiceiul s-a păstrat – să se spună Troparul Crăciunului, un imn de slavă care laudă naşterea lui Iisus Hristos, Troparul spunându-se în toate cele trei zile ale Crăciunului. Alte simboluri erau colacul, aşezat la masă pe patru mere roşii şi, de asemenea, paharul cu vin roşu, cu miere şi grâu.
Odată sfârşit acest ritual, membrii familiei se aşezau la o cină de post, la lumina flăcărilor Badniacului, care întreţinea peste noapte focul din vatra casei, pentru a aduce noroc şi sănătate, fertilitate semănăturilor şi vitelor, ajutând în acest fel luminii să triumfe asupra întunericului.
Până la ziuă, oamenii se întreceau apoi, care mai de care, în colinde, spus poveşti sau jocuri tradiţionale iar a doua zi se obişnuia ca tăciunii să fie adunaţi din vatră şi duşi pe câmp, pentru o recoltă mai bună.
În timp, civilizaţia modernă şi-a pus amprenta pe obiceiurile tradiţionale ale sârbilor ortodocşi, care au rămas în cele mai multe locuri doar simple amintiri, rolul gazdei a fost preluat în prezent de preotul satului, care face slujba de sărbătoare, aruncă prin biserică boabe de grâu, şi împarte credincioşilor crenguţe de stejar şi paie pe care aceştia le păstrează până la anul viitor, deoarece se spune că aduc noroc.
Obiceiul de a arde Badniacul se păstrează mai ales în comunităţile sârbeşti mai mici, bărbaţii satului fiind cei care se duc în pădure cu căruţele, în Ajunul Crăciunului, pentru a tăia trunchiul de copac care va deveni Badniacul şi pe care îl aduc mai apoi la biserică în seara de Ajun. Acesta este ars în faţa bisericii, iar tăciunii se duc a doua zi pe câmp, pentru fertilizarea ogoarelor.
În timpul acesta copiii merg pe la casele gospodarilor din sat pentru a colinda şi a le ura belşug în anul nou. La ortodocşii sârbi se cântă colinde în toate cele trei zile ale Crăciunului. Mai mult, împodobirea bradului de Crăciun, obicei care nu făcea parte din tradiţiile sârbilor, a fost acceptat cu timpul de către multe familii de sârbi, majoritatea celor din Banat sărbătorind în prezent atât Crăciunul românesc, cât şi pe cel sârbesc.
Lasă un comentariu