Zile CANICULARE, dar se anunţă şi FURTUNI. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Zile CANICULARE, dar se anunţă şi FURTUNI. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Vremea se anunță caniculară în următoarea săptămână, temperaturile urmând să scadă apoi.

În multe zone se vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade, după cum se arată în prognoza meteo realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 8-21 iunie. Meteorologii informează că vor fi şi ploi în a doua săptămână a intervalului.

În Banat, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în jurul valorii de 30 de grade în majoritatea zilelor, cu cele mai ridicate valori în perioada 14-15 iunie. Doar spre sfârşitul intervalului va fi posibilă o scădere uşoară de temperatură, dar şi atunci se vor înregistra valori peste mediile climatologice specifice.

Minimele termice vor fi, de asemenea, mai ridicate, în medie de 15-17 grade, valori chiar mai mari fiind de aşteptat la mijlocul lunii.

Furtuni se vor semnala în zone restrânse în cursul după-amiezelor, iar pentru intervalul 16 – 18 iunie va creşte probabilitatea pentru averse mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ.

Și în Crișana, vremea va fi călduroasă în mare parte a regiunii, cu maxime termice în jurul valorii de 30 de grade în majoritatea zilelor, cu cele mai ridicate valori în perioada 14-15 iunie. În a doua săptămână a intervalului va fi posibilă o scădere uşoară de temperatură, valorile menţinându-se totuşi peste mediile climatologice specifice.

Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe areale restrânse în cursul după-amiezelor, iar pentru intervalul 15-18 iunie va creşte probabilitatea pentru averse mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.