Zilelele Culturii Austriece la Arad, punct de referință pe agenda culturală a județului

Zilelele Culturii Austriece la Arad, punct de referință pe agenda culturală a județului

Municipiul nostru va găzdui prima ediţie a „Zilelor Culturii Austriece la Arad”, organizată de Consiliul Județean Arad în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, Forumul Cultural Austriac la București, Asociația Culturală Musikforum Europa Arad, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Austria la Arad și al Consulatului Onorific al Republicii Austria la Timișoara.

Anunţul a fost făcut de Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Rodica Tălmaciu, reprezentanta Asociației Culturale Musikforum Europa Arad.

Potrivit organizatorilor, timp de patru zile Aradul va găzdui o suită de manifestări culturale la cel mai înalt nivel, sub forma unor expoziții, concerte, proiecții de film, workshop-uri și întâlniri ale unor personalități marcante ale vieții culturale din Austria cu publicul arădean.

Începutul Epocii Moderne în contextul socio-cultural al Austriei de acum 100 de ani este tema centrală în jurul căreia se configurează programul celor patru zile.

Expoziţie itinerantă
Politicile culturale elaborate de Ministerul de Externe al Republicii Austria prezintă anul acesta contextul socio-cultural al Austriei de acum 100 de ani printr-o expoziție tematică itinerantă cu titlul „Anul 1914 – (Ne)liniștea dinaintea furtunii” – 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Curatorii expoziției sunt Manfred Thumberger și dr. Stefan Kutzenberger de la Universitatea din Viena. Aradul este primul oraș în care această expoziție, organizată de Forumul Cultural Austriac la București, va fi prezentată publicului din România. Ea va fi deschisă în perioada 3 iunie – 13 iulie, zilnic, între orele 8 şi 18, la Consiliul Județean Arad.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 2 iunie, de la ora 19, la Consiliul Județean, în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Austria la București, Dr. Michael  Schwarzinger, a Excelenței Sale, Consulul Onorific al Republicii Austria la Timișoara, av. Vasile Onofrei, și a altor personalități marcante ale diplomației și vieții culturale din Austria și din România.

Cu această ocazie și-a anunțat prezența la Arad şi Alteța Sa, Prințesa Anita von Hohenberg, nepoată a Prințului Moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand.

Conferința organizată în preambulul vernisajului expoziției va fi susținută de curatorul dr. Stefan Kutzenberger, de la Universitatea din Viena iar Emil Hurezeanu va fi moderator al evenimentului.

Workshop de educație muzicală
A doua zi, marți, 3 iunie 2014, este dedicată proiectului socio-educațional ((superar)), unul dintre proiectele desfășurate cu mare succes în ultimii ani în Austria, având ca scop asigurarea accesului tuturor copiilor și tinerilor la educația muzicală și în general la artă și cultură, indiferent de  categoria  socială din care provin. În Austria, proiectul este coordonat de trei dintre cele mai prestigioase instituții culturale și/sau sociale, Konzerthaus, Wiener Saengerknaben și Caritas. Începând cu luna mai 2013, acest proiect s-a extins sub forma de pilot și în România, în regiunea Brașov – Sf. Gheorghe. În acest context, Gerald Wirth, directorul celebrului cor de băieți vienezi „Wiener Saengerknaben”, va susține marți, 3 iunie 2014,  la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, un workshop/atelier de lucru de educație muzicală ((superar)), incluzând și o repetiție publică. Ziua se va încheia cu un concert al Corului de copii ((superar)) din România, dirijat de Elana Andrews din Australia.

Lumile de vis ale lui Manfred Waba
Profesorul Manfred Waba este unul dintre cei mai talentați și apreciați artiști scenografi ai momentului în Austria. Festivalul de Operă în aer liber de la St. Margarethen în Burgenland este profund legat de numele său. Expoziția de scenografie „Lumi de vis – Realismul poetic a lui Manfred Waba” s-a bucurat de un mare succes în vara anului trecut în Landul Burgenland, din Austria.

Vernisajul acestei expoziții va avea loc la Arad, miercuri, 4 iunie 2014, de la ora 17, la Galeria de Artă „Delta”. Invitat în cadrul vernisajului este ansamblul de muzică Donauwellereiter, din Viena, care va oferi publicului un moment muzical inedit.

Premiera naţională a filmului „Recviem pentru Dominic”
Regizorului Robert Dornhelm de la Hollywood, cel care semnează regia unor filme de notorietate internațională precum „Război și pace”, „Prințul Rudolf”,  „Anne Frank”, „Spartacus”, „Cele zece porunci”, „Recviem pentru Dominic” etc., îi este dedicată cea de-a patra zi, joi, 5 iunie 2014.

Un adevărat maraton cinematografic programat pentru după-amiaza zilei, între orele 14 şi 17, în cadrul căruia vor putea fi vizionate filme precum „Prințul Rudolf”, „Anne Frank” dar şi ecranizarea operei „La Boheme”, de G. Puccini, avându-i în rolurile principale pe Anna Netrebko și Rolando Villazon, toate purtând semnătura regizorală a lui Robert Dornhelm, va fi încununat de  premiera națională a filmului „Recviem pentru Dominic”, premiat cu „Globul de aur”, inspirat dintr-o întâmplare reală petrecută în timpul Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara. Premiera națională a filmului este programată la ora 17.

Seara se va încheia cu un dialog între Robert Dornhelm, născut în Timișoara, actualmente una dintre cele mai respectate și apreciate personalități de la Hollywood, și renumitul jurnalist și analist politic Emil Hurezeanu, sub titlul generic „Din Banat la Hollywood”.

Splendidul ambient al Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad va găzdui acest deosebit eveniment cultural.

Cele patru zile dedicate Culturii Austriei vor constitui un punct de referință în agenda culturală a județului Arad cu ecou în întreaga țară și dincolo de granițe, consideră organizatorii.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.