Tribunalul și Judecătoria Arad își vor deschide porțile, anunță Biroul de informare şi Relaţii Publice, pentru a marca „Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.
În data de 28 octombrie, vineri, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad organizează „Ziua Porţilor Deschise”, de „Ziua Europeană a Justiţiei Civile” care este celebrată în fiecare an în data de 25 octombrie, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Comisiei Europene.
La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele interesate, în intervalul orar 9 – 12, în cadrul căruia, pe baza unui act de identitate, participanţii vor avea ocazia să viziteze Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, la sediul din municipiul Arad, Bulevardul General Vasile Milea, nr. 2 şi să afle mai multe detalii cu privire la activitatea celor două instanţe.
Celebrarea „Zilei Europene a Justiţiei Civile” este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu