O nouă investiție în educație va fi realizată în județul Arad, la Ineu, cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Regional Vest. Orașul va benef...
Polițiștii au găsit în baruri și cafenele 170 de elevi care chiuleau de la ore
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și cei ai polițiilor orășenești Ineu, Nădlac și Lipova au desfășu...
„Dreptate” cu furca în județul Arad. Un tânăr a fost reținut de oamenii legii
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce și-a făcut „dreptate” cu furca într-o localitate din județul Arad. Astfel, pol...
Orașul Ineu, un punct tot mai vizibil pe harta turismului
Orașul Ineu devine un punct tot mai vizibil pe harta turismului arădean. Consiliul Județean Arad se declară un partener activ al administrației locale...
Descinderi la trei tineri arădeni membri ai unor grupări extremiste (FOTO + VIDEO)
Trei tineri arădeni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sa...
ANUNȚ
ORAȘUL INEU, titular al proiectului „Extindere rețele de apă și canalizare în orașul Ineu”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de...
ANUNȚ PUBLIC – INFORMARE
„ORAȘUL INEU anunța publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “ Extindere rețele de apă și cana...
Importantă descoperire arheologică în județul Arad (GALERIE FOTO)
Importantă descoperire arheologică în județul Arad, la Ineu, pe locul unui viitor magazin. Descoperirea a fost făcută pe latura de vest a Cetății Ineu...
Accident cu două victime în județul Arad
Două persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc la orele prânzului în județul Arad, transmite Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad...
Necaz în prag de Paști: O mașină s-a făcut scrum (FOTO)
O mașină s-a făcut scrum în această dimineață, la Ineu, arzând în proporție de 60 la sută. În jurul orei 08,30, pompierii militari ai Detașamentului I...
Un nou SUPERMARKET în județul Arad
Călin Abrudan, primarul orașului Ineu, a anunțat o investiție importantă în localitatea de pe cursul Crișului Alb. Potrivit edilului șef, LIDL își va ...
Primăria şi Consiliul Local Ineu vă urează SĂRBĂTORI FERICITE
Spiritul sărbătorilor să vă umple sufletul cu bucurie şi speranţă, iar noul an să aducă sănătate şi numai împliniri! La mulţi ani tuturor!...
UPDATE/ Un tânăr în vârstă de 22 de ani a MURIT în această dimineață într-un accident pe șosea
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost găsit mort, pe marginea drumului, de un echipaj de poliție, informează Serviciu de Ambulanță Județean (SAJ) Ara...
Accident GROAZNIC în județul Arad. În mașină se aflau patru persoane, tineri și adolescenți. UPDATE: Ce spune Poliția
Patru tineri cu vârste între 17 și 19 ani au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc aseară, între localitățile Șepreuș și Sintea...
PRĂPĂD în județ! Cod PORTOCALIU și RO-ALERT pentru zeci de orașe și comune
Autoritățile au emis o avertizare cod portocaliu iar localnicii din 29 de orașe și comune ale județului Arad au primit mesaje RO-Alert de frecvente de...
Un tânăr a MURIT iar alți doi au fost răniți pe cel mai circulat drum județean. Cum a avut loc accidentul (GALERIE FOTO)
Un tânăr a murit iar alți doi au fost răniți ca urmare a unui accident rutier petrecut pe cel mai circulat drum județean, DJ 792. Evenimentul rutier a...
RO-ALERT pentru 12 localități din județul Arad
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare 𝐂𝐨𝐝 𝐑𝐨𝐬̦𝐮 – grindină de dimensiuni mari, frecvente descărcari electrice, vijelie put...
Cum a avut loc accidentul de la Ineu, în care și-a pierdut viața o femeie iar mai multe persoane au fost rănite
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a dat publicității circumstanțele accidentului de ieri după-amiază, de la Ineu, în care și-a pierdut viaț...
ACCIDENT cu ȘASE VICTIME pe cel mai circulat drum județean. Intervine elicopterul SMURD (UPDATE)
Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază la ieșirea din Ineu spre Pâncota. Potrivit primelor informații primite de la autorită...
Mână CRIMINALĂ: Mașină incendiată la adăpostul întunericului (FOTO + VIDEO)
Poliția a demarat cercetările în cazul unui autoturism care a fost incendiat intenționat aseară, la Ineu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de ...
Tânără șoferiță, VICTIMĂ într-un ACCIDENT RUTIER. Ce a constatat Poliția
O tânără a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc pe șoseaua de centură a orașului Ineu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IP...
DOLIU în Baroul Arad
Este din nou doliu în Baroul Arad. A decedat avocatul ineuan Eugen Sîrb, în urma unei îndelungate suferințe cauzată de o boală cronică. Trupul acestui...
O nouă abordare Medxray! Centrele de radiologie dentară MedXray îşi schimbă înfățișarea
Centrele de radiologie dentară MedXray îşi schimbă înfăţişarea. Rămânem fideli misiunii noastre de a oferi servicii de cea mai înaltă calitate, la car...
Adolescent AGRESAT pe fondul GELOZIEI! Ce a constatat Poliția
Un adolescent a fost agresat de către un altul pe fondul geloziei, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad. Atât agresorul cât și cel ...
Accident MORTAL pe un important drum din județ. Ce a constatat Poliția
Un accident rutier care s-a soldat cu decesul unei persoane a avut loc miercuri după-amiază în județul Arad. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 79 A,...















