În perspectiva intrării drumului Arad – Şiria în reparaţii capitale, vicepreşedintele CJA Sergiu Bîlcea a efectuat o vizită pe ruta alternativă spre n...
Florin Tripa afirmă că Iustin Cionca adună „mere cu pere”
„Parlamentarii PNL de Arad fac un joc periculos şi total dăunător intereselor judeţului prin lansarea în spaţiul public a unei colecţii de minciuni şi...
ALERTĂ GLOBALĂ! Nivel NEMAIÎNTÂLNIT al RADIAŢIILOR lângă CENTRALA NUCLEARĂ de la Fukishima
TEPCO (Tokyo Electric Power Company) a măsurat, în cursul zilei de ieri, nivelul radiaţiilor de lângă reactorul principal de la centrala Fukushima. Co...
Arădenii, reprezentaţi la dezbaterile despre viitorul Europei
Județul Arad a fost reprezentat la Parlamentul European la dezbaterile despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii la invitația europarlamentar...
Echipajele SMURD au intervenit de URGENŢĂ: TIR încărcat, RĂSTURNAT peste o MAŞINĂ (FOTO)
În urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, un camion încărcat cu sare şi două maşini, echipajele SMURD s-au deplasat la faţa l...
Au FILMAT o MAŞINĂ a Poliţiei Locale în timp ce făcea DEPĂŞIRI. Ce au PĂŢIT câteva ore mai târziu
Şapte tineri au filmat o maşină cu însemnele Poliţiei Locale în timp ce făcea depăşiri pe linile continuă cu semnalele luminoase în funcţiune. Tinerii...
Marin Lupaș solicită municipalității să lase diversiunile și să se preocupe serios de achiziționarea terenului de la Tricoul Roșu
Consilierul municipal independent Marin Lupaș solicită urgentarea procedurilor în ceea ce privește achiziționare a terenului fostei fabrici Tricolu Ro...
PNL: „Fifor și ai lui, pesediștii ZERO pentru Arad!“
Reprezentanții Partidului Naţional Liberal, filiala Arad, afirmă că PSD Arad a obținut zero fonduri pentru județul Arad în bugetul pe anul 2017 raport...
SURSE/ Lui Falcă i se pregătește DEBARCAREA din fruntea PNL
Gheorghe Falcă nu trăiește cele mai fericite momente la cârma organizației județene a liberalilor arădeni. Acesta are parte de o opoziție tot mai făți...
Decizie împotriva TERORISMULUI! Ce se ÎNTÂMPLĂ cu Turnul Eiffel
Turnul Eiffel, inaugurat şi dat în folosinţă cu ocazia Expoziţiei Universale din 1889, este emblema Parisului şi cel mai vizitat momument din lume, fi...
Se SCHIMBĂ comisioanele: Cine va beneficia de GRATUITATE
Ordonanţa de guvern care transpune în legislaţia românească Directiva 92/2014 referitoare la gratuitatea comisionării conturilor de plăţi, lansată anu...
BREAKING NEWS/ Un ARĂDEAN a căzut în MUREŞ în timp ce repara podul de pontoane de la Insula Mureș. A fost LUAT DE CURENȚI
Un bărbat era să-și piardă viața astăzi, după ce a căzut în apele reci ale Mureșului în timp ce participa la lucrările de reparații ale podului de pon...
Mihai Fifor: „Orice construcţie în sistemul de sănătate începe după aflarea adevărului“
Senatorul social-democrat Mihai Fifor este de părere că rezolvarea problemelor din sistemul de sănătate arădean implică viziune, transparenţă şi anali...
Bărbat RĂPIT dintr-un BAR: Târât cu FORŢA şi ARUNCAT în MAŞINĂ (VIDEO)
Autorităţile au făcut publice imaginile camerelor de supraveghere care au surprins momentul în care un bărbat a fost răpit de doi indivizi. Bărbatul, ...
Medicii AVERTIZEAZĂ: Care sunt cele mai periculoase SEMNE de NAŞTERE şi ce AFECŢIUNI pot CAUZA
Majoritatea semnelor de naştere nu reprezină motive de îngrijorare, dar unele trebuie investigate amănunţit deoarece pot produce afecţiuni grave. Unel...
ALERTĂ: EXPLOZIE la o CENTRALĂ NUCLEARĂ din Franţa!
O explozie s-a produs astăzi la o centrală nucleară din orașul francez Flamanville, în nord-vestul Franței potrivit AFP, citată de Agerpres. Explozia ...
Scrisoare deschisă, adresată parlamentarilor PSD: Unde sunt promisiunile pe care le-ați făcut în campanie?
Consilierii municipali ai PNL le-au adresat o scrisoare deschisă parlamentarilor social-democraţi de Arad, în care le cer să precizeze ce amendamente ...
Profeție CUTREMURĂTOARE! Arsenie Boca: „În curând va începe”
Arsenie Boca a fost o țintă importantă pentru comuniști datorită cunoștințelor sale, el fiind filat și hărțuit de securitate, iar Sfântul Ardealului r...
Breaking NEWS/ Iarna revine ÎN FORȚĂ: Temperaturi EXTREME în România
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă informare meteo în care se arată că iarna se va întoarce, în România, cu temperaturi de până la ...
Se cere AUDIT la CET! Cheltuielile la întreţinere au crescut cu 40%
Cheltuielile la întreținere au crescut în luna ianuarie cu până la 40% față de lunile de început ale sezonului rece, se arată într-un comunicat de pre...
EXPLOZIE pe AUTOSTRADĂ: Un CAMION a CĂZUT de pe un POD (GALERIE FOTO)
Șoferul unui camion a pierdut controlul volanului, miercuri, ajungând de pe centura destinată TIR-urilor pe autostradă, unde a explodat la impact. Acc...
Cât câștigă în realitate un parlamentar! Un deputat USR face „lumină” în privința veniturilor aleșilor
Deputatul Uniunii Salvați România Iulian Bulai a dat publicității veniturile pe care le încasează ca membru al Camerei Deputaților. Bulai a postat pe ...
Parlamentarii liberali reacționează la adresa colegului lor social-democrat Adrian Todor
Deputaţii Eusebiu Pistru şi Glad Varga reacţionează, prin intermediul unui comunicat de presă, la declaraţia colegului lor, deputat social-democrat Ad...
CJA cooptează companiile multinaţionale şi investitorii străini în Strategia de Dezvoltare a Aradului
Consiliul Judeţean Arad, prin Direcţia Comunicare şi Strategii, lucrează la elaborarea strategiilor sectoriale ale judeţului. Pentru o abordare comple...
MEGA-ACȚIUNE pentru AEROPORT: Peste 400 de companii aeriene invitate să zboare de la Arad
Conducerea Consiliului Județean Arad transmite unui număr de peste 400 companii aeriene, care operează în Europa, solicitarea de a include Aeroportul ...
















