Sfarsitul de an inseamna pentru companii o perioada foarte plina. Prinsi cu bilanturi, strategii, proiectii de bugete si evaluari, adesea managerii sa...
Marele PNL a devenit Micul PNL. Câteva dintre CAUZELE care au condus la un asemenea deznodământ
Partidul Național Liberal (PNL), un partid cu „greutate”, simpatizat și susținut cu vehemență de antreprenorii și cetățenii ale căror principii conver...
Dansuri simfonice, într-un concert extraordinar, cu invitați de prestigiu
Doi senzaţionali muzicieni ai României, pianistul Sorin Petrescu şi percuţionistul Doru Roman, sunt invitaţii speciali ai concertului de joi, 15 decem...
Trei urmăriţi general şi unul internaţional, depistaţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat trei bărbaţi căutaţi de autorităţie române ş...
Minoră ascunsă în cabina unui TIR, depistată la Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit în cabina unui TIR, ascunsă sub o geacă, o minoră în vârstă de 5 ani, pe care mama sa a încercat să o sc...
Lista COMPLETĂ a parlamentarilor de Arad. Cine a luat mandatele la prima REDISTRIBUIRE
Ca urmare a redistribuirii simulate, lista parlamentarilor de Arad s-a completat cu Florin Galiş (ALDE) – senator şi Adrian Todor (PSD) – deputat. Cel...
SONDAJ/ Ar trebui, sau nu, să DEMISIONEZE Gheorghe Falcă de la conducerea PNL Arad?
După scorul dezamăgitor obținut de PNL inclusiv la Arad, sunt voci în partid care susțin că Gheorghe Falcă ar trebui să aibă decența de a demisiona di...
Vijelia face PRĂPĂD în Arad! Copaci și stâlpi CĂZUȚI
Stâlpi căzuți și arbori pe drumul Arad – Șiria mai mulți arbori au fost doborâți din cauza vijeliei. Cinci stâlpi de lemn au căzut, pe Calea Bod...
VESTE TRISTĂ: Tânărul pentru care NewsAr a făcut un apel umanitar a decedat. Era fotbalist și a lăsat în urmă o soție și o fetiță de 5 ani
Damian Soltezs, tânărul pentru care NewsAr.ro a făcut, zilele trecute, un apel umanitar în vederea donării de sânge, a decedat. Acesta era internat în...
ARĂDEAN prins conducând sub influența alcoolului. S-a ales cu DOSAR de CERCETARE PENALĂ
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au depistat, pe raza municipiului Arad, un bărbat care conducea sub influența alcoolului. La data de 10 decembrie a.c....
Până și o femeie are mai multă BĂRBĂȚIE: Alina Gorghiu a DEMISIONAT. Falcă, NU!
În timp ce liderii PNL, în frunte cu Alina Gorghiu, demisionează, Gheorge Falcă, șeful de campanie al PNL, nu-și recunoaște înfrângerea. „PSD nu m-a b...
Protestul ca amuzament
Privesc cu o consternare ce aproape că frizează respectul, dar și furia, faptul că PSD a reușit să se abțină până-n ultimul ceas de la a genera un sca...
NORI NEGRI la CJA: PSD vrea să SCHIMBE MAJORITATEA, cu ajutorul UDMR
Deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a afirmat într-o conferinţă de presă că îşi doreşte reluarea negocierilor cu UDMR iar acestea ducă la s...
MIGRANŢI ascunşi într-o camionetă, DEPISTAŢI la frontieră (VIDEO)
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat şase cetăţeni sirieni, irakieni şi iranieni ca...
Gest EMOŢIONANT al prezentatoarei TV Diana Mariş, la mormântul lui Arsenie Boca
Diana Mariş Costea, prezentatoarea TV căreia i-a fost ucis soţul în urmă cu un an şi jumătate, a făcut un gest emoţionant la Mănăstirea Prislop, infor...
Iustin Cionca: „Mă voi limita strict la activitatea Consiliului Județean”
– Domnule Cionca, s-a încheiat campania electorală. Ce urmează după alegeri? – Mă voi limita strict la activitatea Consiliului Județean, p...
PNL a fost ÎNFRÂNT și la Arad! Victorie ISTORICĂ pentru PSD
PSD a obținut o victorie istorică la Arad, unde a reușit să contabilizeze aproximativ 35 la sută din voturile valabil exprimate, cu aproape două proce...
REZULTATELE alegerilor parlamentare în județul Arad. Cine ne va reprezenta în Parlament (UPDATE)
Urnele s-au închis și la Arad, la ora 21, iar în secțiile de votare a început numărătoarea voturilor. În paralel, partidele efectuează numărătoarea pr...
Aradul, CODAȘ la prezența la vot. NEREGULI sesizate de reprezentanții PNL
Județul Arad se clasează printre ultimele în ceea ce privește prezența la vot, la alegerile parlamentare. Până în jurul orei 18,30 votaseră puțin pest...
Miss și Mister Boboc: Balul Balurilor 2016 (GALERIE FOTO)
Evenimentul a fost prezentat de actorul Zoli Lovas. La concurs au participat șapte licee: Colegiul Național „Preparandia Dimitire ȚichindealR...
Strigăt DISPERAT după AJUTOR, de la o familie de arădeni! E nevoie URGENTĂ de sânge A2
Gianina Soltesz, o tânără mămică în vârstă de 30 de ani, a făcut un apel disperat pe o rețea de socializare, solicitând ajutorul semenilor care au și ...
Accident MORTAL pe AUTOSTRADĂ: Un TIR s-a răsturnat în afara părții carosabile
Un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe tronsonul Nădlac-Arad, în zona localității Pecica. În urma accidentului, șoferul autotrenului...
EXPLOZIE într-un bloc din Arad! Bărbat ARS, transportat la spital
Un bărbat a fost rănit într-o explozie care s-a produs, azi dimineaţă, în locuinţa sa dintr-un bloc de garsoniere din Arad, de pe strada Abrud. Bărbat...
Două FEMEI ascunse în GEAMANTANE, depistate la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (FOTO + VIDEO)
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, într-un compartiment gol al trenului care mergea spre Viena, două geamantane voluminoase în care erau a...
Taximetriștii arădeni s-au SĂTURAT să li se mai FURE locurile de PARCARE (FOTO)
Taximetriștii arădeni s-au săturat de șoferii care le fură locurile de parcare destinate special activității de taximetrie. Trei taximetriști care vro...
















