Patru camioane cu îmbrăcăminte şi anvelope au intrat pe mâna oamenilor legii în Vama Nădlac. „Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale An...
Se MODIFICĂ procedeul de ACHIZIȚII PUBLICE pentru instituții
Deputatul PSD Florin Tripa salută iniţiativa Guvernului de modificarea a legii privind achizițiile publice, astfel încât cheltuielile de întreținere c...
Florin Galiș: „Bătaie de joc la adresa arădenilor”
Președintele ALDE Arad îl critică dur pe primarul Aradului pentru ultimele măsuri luate, respectiv majorarea tarifelor pentru sistemul de parcare a au...
Senatorul Adrian Wiener vrea să mobilizeze parlamentarii astfel încât să oprească o iminentă GREVĂ A CADRELOR MEDICALE
Zeci de mii de protestatari au ieșit duminică în stradă, numai în București strângându-se peste 30 de mii de participanți la mitingul anti-guvernament...
Sergiu Bîlcea: „Consiliul Judeţean şi-a îndeplinit obligaţiile, aşteptăm răspunsul Guvernului”
Consilierii județeni au aprobat cofinanţarea pentru trei proiecte finanţabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Sergiu Bîlcea vicepreşedin...
Ce pot găsi la CETATEA ȘIRIA cei care o vizitează. Este REVOLTĂTOR! (GALERIE FOTO)
Cetatea Șiria este una din cele mai importante obiective turistice din județul nostru. Pe lângă valoarea istorică, ea datând din secolul al XIII-lea, ...
Igaş, despre PNL Arad: „Boală lungă, moarte sigură”. Scrisoare deschisă pentru Ludovic Orban
Constantin Traian Igaş, fost ministru şi senator liberal, a adresat o scrisoare deschisă în atenţia preşedintelui PNL Ludovic Orban şi a lui Daniel Bu...
„ABC-ul Afacerii Tale”, la Arad
Continental Forum Arad a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cel mai puternic eveniment de business din Arad, „ABC-ul Afacerii Tale”, organizat ...
Cros omagial la Arad, dedicat militarilor români răniți în teatrele de operațiuni
Militarii români răniți în Afganistan, Irak precum și în alte teatre de operațiuni au fost omagiați în premieră la Arad. În preambulul Zilei Naționale...
Zece ediții la Arad, patru ani la Timișoara! Arădenii au dezbătut cărțile RECITITE la „O carte pe lună #10” și i-au sărbătorit pe colegii timișoreni (GALERIE FOTO)
Clubul de lectură „O carte pe lună” a început să devină tot mai popular. Tot mai mulți arădeni pasionați de citit vin la întâlnirile lunare unde dezba...
Aradul va avea un hotel de CINCI STELE! Când va fi gata bijuteria din centrul oraşului
Aradul va avea un hotel de cinci stele, situat în centrul oraşului. Unitatea de cazare, aflată în construcţie, va fi dată în folosinţă anul viitor. An...
ACCIDENT în centrul Aradului! A ajuns cu roţile în sus
O maşină a ajuns cu roţile în sus, duminică seara, în centrul oraşului Arad. Evenimentul rutier a avut loc la Podgoria, la piciorul podului spre Grăd...
Serviciile de securitate și rezistența activă a Bisericii în perioada comunistă
Prea ușor se uită că, în vremea totalitarismului comunist, credincioșii Bisericii din România s-au opus statornic înrobirii societății și Biserica a f...
UVVG a deschis manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri prin omagierea corifeilor Vasile Goldiş, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) din Arad a omagiat Corifeii Marii Uniri prin sărbătorirea zilei de naștere a marelui patriot român Vasile...
INTERVIU/ Ioan Marin Crişan, la Tallinn, în Estonia, despre Şcoala de Sudură din Arad (VIDEO)
Ioan Marin Crişan, directorul Şcolii de Sudură din Arad şi preşedinte al Filialei Judeţene Arad a Confederaţie Patronatul Român, a acordat un interviu...
VIDEO/ ACCIDENT CUMPLIT în STRĂINĂTATE, între un microbus şi un autocar! Trei ROMÂNI au MURIT şi alţi cinci au fost RĂNIŢI
Trei români au murit şi alţi cinci au fost răniţi, sâmbătă, într-un groaznic accident rutier care a avut loc în Ungaria. Microbusul românilor a intrat...
Teatru şi fotografie pentru copiii cu CES, la Universitatea „Aurel Vlaicu”
Un proiect pentru tinerii si copiii cu CES, „Copil ca tine sunt si eu-participare prin educatia non formală”, un mesaj despre incluziune socială şi c...
RUŞINOS! „Bătrâna Doamnă” a încheiat TURUL în zona RETROGRADĂRII în Liga a III-a. Cine sunt VINOVAŢII?
UTA a pierdut şi cu FC Argeş pe teren propriu şi nu mai există nici o scuză din partea tuturor celor implicaţi la echipa fanion a Aradului. Ne referim...
ACCIDENT cu ŞASE VICTIME! Adolescentă de 17 ani, ÎN COMĂ
Şase persoane, între care şi o adolescentă în vârstă de 17 ani, au fost rănite vineri seara într-un accident rutier în care au fost implicate două aut...
VIDEO/ CUMPLIT: Atentat TERORIST soldat cu 235 de MORŢI şi SUTE de RĂNIŢI. Reacţia SUA: „Trebuie să-i ÎNFRÂNGEM”
Cel puţin 235 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 130 au fost rănite într-un atentat cu bombă comis în interiorul unei moschei din peninsula Sina...
Aradul se pregătește pentru Centenarul Marii Uniri
La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad va avea loc lansarea programului oficial prin care Aradul, capitala politică a Marii Uniri, va sărbători Cen...
Adrian Todor : „Întâiul penal al urbei se vrea lider al bătăliei anticorupție“
Social-democrații arădeni susțin că Gheorghe Falcă, „ultimul baron al partidului de tristă amintire PDL”, a lansat zilele trecute un atac virulent la ...
PNL Arad: La Păuliș, consilierii PSD au crescut taxele fără să știe
Reprezentanții PNL Arad susțin că la Păuliș consilierii locali PSD au votat joi, fără să știe, creșterea taxelor locale pentru pază și pentru protecți...
Claudia Boghicevici: „Sinagoga intră în circuitul muzeal arădean!”
Consiliul Judeţean se implică în conservarea şi punerea în valoare a unui monument istoric al Aradului: Sinagoga. Astfel, în urma demersurilor făcute ...
Acest aliment banal pe care-l consumi ZILNIC poate duce la CANCER. RENUNȚĂ LA EL!
Îl punem în cafea, în ceai, în păjituri și în dulceață. De asemenea, se ascunde și sub alte denumiri în nenumărate alimente procesate, iar noi îl cons...
















