Am avut dreptate!

În ianuarie 2014 afirmam că următorul preşedinte al României va fi Klaus Iohannis. Şi am avut dreptate!

Pe Iohannis l-am întâlnit prima dată în 2012. Era campania electorală pentru alegerile locale iar primarul Sibiului venise la Arad pentru a-l susţine pe candidatul Forumului German la Primărie, av. Eduard Hoffmann. O să reiau câteva din impresiile pe care mi le-a lăsat, atunci, Iohannis. Sau, Johannis, cum am scris la vremea respectivă.

„(…) Klaus Johannis dovedindu-se, aşa cum bănuiam, un om croit dintr-o altă stofă decât cea cu care îşi maschează diformităţile cei mai mulţi dintre politicienii vremii. De fapt, Johannis nici nu este un politician în accepţiunea generală a termenului, desigur. Nu are nimic în comun cu politicienii cu care suntem noi obişnuiţi. În primul rând, îi lipseşte aroganţa, suficienţa aia maladivă de care dau dovadă aleşii noştri care au mai turnat un strat de asfalt prost sau au băgat canalizare pe străzi care nu au încă reţele de apă! Nu e grăbit, vorbeşte cu oamenii, conştient că (şi) lor le datorează tot ceea ce reprezintă acum. Nu afişează un lux dintr-acela ostentativ, nu e la patru ace atunci când nu e cazul. Ştie să vorbească, să comunice şi, mai ales, este conştient că nu este deţinătorul adevărului absolut. Ştie că a făcut lucruri bune pentru oraşul său, nu doar treabă, ca aici, la Arad. Prezintă siguranţa celui care are conştiinţa lucrului bine făcut. Din acest motiv şi-a permis, de exemplu, să nu stea la Sibiu într-una din aceste ultime zile de campanie. A venit la Arad, să-i ajute pe alţii. Posedă, deci, şi suficient altruism, calitate care iar le lipseşte cu prisosinţă obişnuiţilor noştri…

Am putea spune chiar că Johannis e un personaj anormal în realitatea care ne înconjoară. Cum altfel să treacă un monument de simplitate şi de bun simţ, într-o lume politică în care mitocănia, rapacitatea, lipsa unui bagaj minim de educaţie şi cunoştinţe, minciuna, perversitatea şi parvenitismul sunt „calităţi” fără de care nu te poţi numi politician?”(06.06.12)

Atunci, în 2012, Eduard Hoffmann nu a fost ales primar al Aradului iar Klaus Iohannis s-a întors la Sibiu…

După buna impresie lăsată în 2012, aproape doi ani mai târziu, în ianuarie 2014, scriam în Newsar.ro şi Flacăra Roşie că Iohannis va fi următorul preşedinte al României. USL îşi trăia vremurile de pe urmă iar Iohannis părea soluţia care avea să mulţumească pe (aproape) toată lumea. „(…) este foarte posibil ca PNL să scoată din joben un alt candidat la alegerile prezidenţiale. Unul care să fie pe placul PSD şi, de ce nu, al multora dintre votanţii dreptei. Unul care se bucură de încredere şi chiar de susţinere europeană. Iar acesta nu poate fi altul decât Klaus Iohannis. Adică, următorul preşedinte al României.” (19.01.2014)

Iar Iohannis s-a dovedit, până la urmă, soluţia de care pomeneam. Nu neapărat una pe placul PSD, desigur, dar una pe placul majorităţii românilor. O majoritate sătulă de ceea ce reprezintă clasa politică în general şi care a văzut în Klaus Iohannis altceva.

Acum, mai rămâne doar ca acesta să nu ajungă un banal ingredient în ciorba tulbure a politicii autohtone. Ar fi păcat. Şi aş ajunge să-mi pară rău că am avut dreptate!