Arbitrajul a făcut Argeșul să curgă. Crișul a pierdut acasă cu echipa regăţeană

Arbitrajul a făcut Argeșul să curgă. Crișul a pierdut acasă cu echipa regăţeană

Aflate pe teren propriu, handbalistele din Chișineu-Criș nu au reușit să facă față şi celor doi arbitri ai întâlnirii. FC Argeș își mai trece o victorie pe listă, impunându-se cu scorul de 26 – 20.

Crișul nu a reușit să impresioneze în etapa 18, deşi fetele au luptat de la un capăt la celălalt al partidei, dar în zadar. Astăzi, principalul adversar pentru echipa de pe Crișul Alb a fost arbitrajul. După un început de primă repriză plină de ratări, Argeșul a trecut la conducere, la pauză scorul fiind 13 – 10. Repriza secundă a fost parcă una dedicată fluieratului „cu ochii închiși”, cu multe momente în care meciul a fost înclinat în favoarea celor din Argeș. Scorul final a fost 26 – 20, pentru Criș fiind a doua înfrângere la rând.

După meci, Florica Boldor a declarat: „Nu putem să emitem pretenții într-un astfel de meci, un meci în care arbitrii s-au jucat cum au vrut cu noi. Trebuie însă să recunoaștem ca nu am fost în formație completă. Ne-au lipsit mult coordonatoarea și interul de bază, ambele fete având anumite probleme. Nu știu dacă cu ele am fi putut câștiga, meciul s-a dus clar într-o singură direcție astăzi. Trebuie să privim înainte, mai sunt multe meciuri în față”.   

  1. va pun o intrebare daca se juca alaturii de suporterii vostrii la CRIS oare tot asa se intimla cu cel putin sa nu zic mult 500 de CHISEOANI.DAR CE SA FACEM ASTA E PRIMARIA E MAMA VITREGA A HANBALULUI IN CRIS

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.