AVERTISMENT din Rusia: „România nu ar rezista nici 30 de minute în caz de război”

AVERTISMENT din Rusia: „România nu ar rezista nici 30 de minute în caz de război”

Jurnaliştii de la Vocea Rusiei susţin că armata română este incapabilă să apere teritoriul românesc în faţa unui atac al unei armate străine. „România nu ar rezista nici 30 de minute în caz de război”, pentru că „dotările militare” sunt „vechi şi nesemnificative”, scrie publicaţia Vocea Rusiei.

„În cadrul unei acţiuni de apărare a teritoriului naţional, prima etapă, cea a împiedicării cucerii supremaţiei asupra spaţiului aerian românesc, decide soarta războiului, forţele aeriene româneşti fiind cele de care depinde continuarea luptei sau capitularea imediată. Această misiune ar trebui să fie îndeplinită cu aproximativ 20 de avioane MiG-21 Lancer, apte de zbor dar cu resursa terminată de vreo 6 ani, înarmate cu rachete aer-aer sovietice (recuperate de la avioanele MiG-23 şi MiG-29, scoase din dotare) cu bătaia maximă de 40 km. Forţele aeriene române mai dispun şi de rachete sol-aer sovietice din 1964, rachete sovietice KUB şi de o baterie AA Hawk veche din 1968, pe care nicio ţară din Europa nu se oboseşte să le bombardeze, întrucât sunt uşor de anihilat prin bruiaj. Luând în considerare înzestrarea actuală a armatei române, se poate presupune că ea riscă să piardă supremaţia aeriană în primele 30 de minute de la declanşarea unei operaţii militare“, arată Vocea Rusiei.

Jurnaliştii ruşi precizează că, „odată cu câştigarea supremaţiei aeriene, aviaţia are libertate totală de acţiune în întreg spaţiul aerian românesc şi trece la a doua etapă a operaţiei: nimicirea forţelor terestre româneşti. Începe cu structura ierarhică de comandă politică şi militară, prin bruierea emisiei mijloacelor electronice de comunicare şi prin lovirea nodurilor de reţea şi a serverelor care asigură liniile de date, cu blocarea comunicaţiilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene şi interzicerea oricăror forme de aprovizionare a armatei şi a populaţiei civile. Prin aceasta se realizează împiedicarea manevrei şi izolarea unităţilor, subunităţilor luptătoare care sunt obligate să acţioneze individual, în orb şi fără nicio coordonare. Aviaţia continuă cu vânarea din aer concentrărilor de tancuri, TAB-uri, MLI-uri, APR-uri şi piese de artilerie. Abia apoi se ocupă pe îndelete de infanterie“.

În analiza făcută de Vocea Rusiei se mai arată că: „Rata de supravieţuire a subunităţilor de blindate româneşti care n-au fost nimicite de bombardamentele aeriene şi reuşesc să lupte cu trupele de uscat ale adversarului, depinde de doi factori. Anume, cine vede primul şi deschide focul, precum şi de capacitatea de penetrare a muniţiei. Spre deosebire de tancurile româneşti, blindatele vecinilor sunt vopsite cu un grund cauciucat special, de tip radioabsorbant care reduce şi amprenta termică. Un alt dispozitiv de protecţie, are rol de orbire a capetelor de dirijare ale rachetelor antitanc în spectrul optic, infraroşu şi laser, utilizând două sisteme de lansare automată a grenadelor cu suspensii de aerosoli“.

Sursa foto: mapn.ro (autor: Ştefan Ciocan)

  1. MICUL NAPOLEON IN RUSIA 2 mai, 2014, 4:49 pm

    Vai de capul nostru dar si de prostia celor care ne conduc! Asta ne mai lipsea acum,un coflict militar cu Federatia Rusa……iar tampenia guvernantilor nostri exprimata prin etalonul ei de menistrul nostru saracul de el,este evidenta: in loc sa cautam dezangajarea si imbunatatirea relatiilor cu Federatia Rusa,dumnealui cheama americanii pre acilea,adica chiar indeamna voalat la un conflict pe teritoriul nostru?! Pai acest nimuric pe nume corlatzean,ar trebui ca tocmai el dimpreuna cu coledzii lui de guvernare sa purceada la lupta pe campiile Rusiei si mai stii?! Poate va fi un mic Napoleon si va cuceri Moskau,dar…..fara poporul roman! Auziti boilor,probabil ca sunteti drogati de vreti sa bagati Rumenica intr-un conflict militat cu rusii!!

    Raspunde
    • Tziba bai Napoleoane !!! si tu esti un vandut ! Asta-i razboi psihologic.

      Raspunde
      • MICUL NAPOLEON IN RUSIA 3 mai, 2014, 11:45 am

        Atata poti cu mintiutza ta,atata postezi…..restul e prea greu de inteles pentru tine si cei ca tine! Din nefericire 65% din Rumenica au aceiasi gandire,d-aia ne merge asa bine!

        Raspunde
  2. Ruși au spus cam cum sta strategia lot de atac…noi!!???pacat de populația care e dezorientata si subjugata de atâtea datorii stresul zilei de mâine!!!daca ruși ar fi Domni ar anunța cumva ofensiva si ar indemna romani,care sunt si așa destul de slab informați,sa nu iasă din case si sa urmărească curvele si inculti din așa numitele televiziuni!!!!!!!vai de capul nostru!!!!!!! Domnule Putin ,fi domn in continuate,nu lua in seama slugile imperialiste!!!!

    Raspunde
  3. Lumea isi pune intrebari: unde se va opri Rusia, „la Chisinau, la Bucuresti sau la Tbilisi”?
    Rusia este incoltita de NATO din toate partile;
    De obicei, rusul se scoala greu, dar cand o face nu i-l mai opresti:
    Eu cred ca nu se va opri, decat iarasi la Berlin.
    Romania, nu a-r trebui sa isi faca griji, ca oricum NATO nu o s-o ajute.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.