Bancă JEFUITĂ cu o jucărie! Făptașul a plecat cu 86.000 de lei dar i-a abandonat la tomberon

Bancă JEFUITĂ cu o jucărie! Făptașul a plecat cu 86.000 de lei dar i-a abandonat la tomberon

Jaf cu final ciudat la o bancă din cartierul arădean Micălaca: Un tânăr înarmat care purta cagulă a intrat într-o sucursală bancară, a ameninţat casiera cu un pistol care s-a dovedit a fi jucărie şi a reuşit să fugă cu o sumă de bani.

Bărbatul a fost observat de unicul client aflat în bancă, însă în acel moment atacatorul a îndreptat arma spre el. Ulterior, a luat banii de la ghişeu şi a fugit printre blocuri.

La scurt timp, poliţiştii porniţi pe urmele lui au găsit într-un rucsac abandonat la o pubelă banii furaţi, aproximativ 86 de mii de lei, mănuşi, cagulă şi un pistol jucărie.

Tot acolo se afla o sticlă cu benzină şi o pereche de încălţăminte de care atacatorul s-ar fi descălţat. Poliţiştii analizează acum imaginile surprinse de camere video de supraveghere a sucursalei bancare pentru identificarea individului.

Sursa: Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.