Bani europeni pentru drumul Nădlac – Peregu Mare

Bani europeni pentru drumul Nădlac – Peregu Mare

Consiliul Judeţean Arad intenţionează să solicite finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru modernizarea drumului judeţean Nădlac-Peregu Mare.

„Banii pentru acest drum au fost prevăzuţi, iniţial, în bugetul propriu al CJA, iar proiectul se află în stadiul de contract de lucrări semnat. Avem însă posibilitatea de a accesa bani europeni şi vom solicita finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în baza unui apel de proiecte dedicat proiectelor nefinalizate finanţate de la bugetul de stat”, a declarat preşedintele Iustin Cionca.

Valoarea totală a proiectului este de 5.781.154,48 lei. Valoarea cheltuielilor eligibile este 5.754.723,06 lei, iar valoarea chletuilelior neeligibile suportate de Consiliul Judeţean Arad  este de  26.431,42 lei, reprezentând contravaloarea DALI. Contribuţia Consiliului Judeţean Arad este de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, respectiv 115.094,47 lei. Tronsonul de drum ce urmează să fie modernizat are o lungime de aproximativ 6 kilometri.

„Modernizarea infrastructurii rutiere a judeţului este una dintre preocupările noastre de bază. Drumul Nădlac Peregu Mare este unul dintre drumurile strategice din partea de vest a judeţului, drum care face parte din strategia gândită pentru fluidizarea traficului în zona de frontieră. Pentru refacerea acestui drum, am alocat din bugetul CJA aproximativ 10 milioane de lei. Avem însă ocazia de a accesa fonduri europene, aşa că vom profita de orice astfel de linii de finanţare, iar banii economisiţi îi vom rdirecţiona spre alte proiecte”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Loading...
  1. Buna ziua,

    Cca acum 12 ani am vazut culturile agricole asemanatoare din Ungaria. Catre Ineu-Sebis toate pamanturile erau in paragina. Sunt oameni harnici, pacat ca nu prea au fost bagati in seama.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.