Cod GALBEN de NINSOARE, POLEI și VISCOL în aproape TOATĂ ŢARA!

Cod GALBEN de NINSOARE, POLEI și VISCOL în aproape TOATĂ ŢARA!

Meteorologii au emis un cod galben de polei și ninsori pentru 10 județe din sudul și sud-vestul țării, informează Realitatea TV. Codul galben de precipitații mixte este valabil de astăzi, de la ora 22.00 până mâine la ora 14.00.

În noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40…50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70…80 km/h. Notă: În zona municipiului Bucureşti, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30-40 km/h.

O altă atenționare de cod galben, de ninsoare și viscol este valabilă pentru aproape toată țara, începând de mâine, 1 decembrie, de la ora 14.00, până pe 2 decembrie, la ora 22. În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10…15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local şi temporar, zăpada va fi viscolită. Local, zăpada va fi viscolită. Vântul va bate cu peste 80 de km/h. În zona Banatului vor fi rafale de vânt.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.