Elevii Liceului de Artă din Arad, victime ale traficului de fiinţe umane!

Elevii Liceului de Artă din Arad, victime ale traficului de fiinţe umane!

Elevii Liceului de Artă din Arad au căzut victime ale traficului de fiinţe umane. Este vorba despre mai mulţi adolescenţi care au ajuns pe mâna traficanţilor.

Din fericire este doar un scenariu elaborat pentru a preveni acest gen de infracţiuni. În acest sens, elevii Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad şi voluntarii Asociaţiei „Cetatea Voluntarilor” se transpun, astăzi, în postura unor victime ale traficului de fiinţe umane şi consumatori de droguri. Acţiunea acestora are loc în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, campanie desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. Elevii şi voluntarii vor fi însoţiţi  de poliţişti şi vor distribui materiale informativ-preventive trecătorilor pe aceste teme. Acţiunea va avea loc pe strada Meţianu, începând cu ora 11,00.

De asemenea, în cursul acestei zile, tot în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, vor avea loc întâlniri cu elevii şi prezentări pe această temă ale poliţiştilor de proximitate şi de ordine publică de la posturile comunale de poliţie în unităţile de învăţământ şi centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

UPDATE/ Din motive obiective, evenimentul nu a mai avut loc.

Foto: http://nutraficuluidepersoane.wordpress.com/

  1. Evenimentul a avut loc!!!!! Din pacate, nu din motive obiective, elevii nu au mai participat la acest eveniment, care ar fi trebuit sa fie unul deosebit si in nici un caz unul SENZATIONAL, SOCANT sau alt sinonim de acest gen.

    Raspunde
  2. Laura esti beata du-te la culcare!

    Raspunde
  3. Schimbati titlul ! Nu este corect sa induceti in eroare !
    Nu cred ca sunteti de la SENSATIONAL …DD

    Raspunde
  4. Corectat SENZATIONAL

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.