Eusebiu Pistru: „Românii nu au votat PSD pentru amnistie și grațiere!”

Eusebiu Pistru: „Românii nu au votat PSD pentru amnistie și grațiere!”

Deputatul Eusebiu Pistru a reacționat ca urmare a ședinței de guvern de ieri, în care s-a vehiculat ideea că vor exista pe ordinea de zi ordonanțe de urgență privind amnistia și grațierea.

Deputatul liberal consideră că aceste legi trebuie tratate cu seriozitate și date spre dezbatere opiniei publice și entităților juridice competente:  „Decizia președintelui Iohannis de a fi prezent la această ședință de guvern și de a specifica faptul că cele două chestiuni, grațierea și modificarea codurilor penale, trebuie să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege: CSM, organizații profesionale, organizații ale judecătorilor și opiniei publice mi se pare una ințeleaptă. Sunt în asentimentul domnului președinte Iohannis că aceasta este cea mai bună modalitate de a reglementa cele două subiecte, într-un mod transparent și corect. Cred cu tărie faptul că în fața legii nu trebuie să existe diferențieri bazate pe statut, funcții sau alte criterii, cine greșește plătește. Consider că această temă este una dintre prioritățiile României. Important este ca lucrurile să se clarifice, să se soluționeze și să putem trece mai departe la rezolvarea problemelor urgente cu care se confruntă românii”.

„Fac apel la cei din PSD să nu uite promisiunile din programul lor de guvernare sau să se abată de la el. Românii nu au votat PSD pentru grațiere și amnistie, nici măcar nu a fost vorba despre așa ceva în promisiunile electorale ale social-democraților. De aceea aceste două chestiuni trebuie rezolvate rapid, corect și legal astfel încât atenția guvernului și a legislativului să se concentreze pe restul problemelor cu care se confruntă cetățenii. Sunt absolut sigur că nivelul de trai al cetățenilor trebuie să fie prioritatea tuturor celor aflați la conducerea țării”, a mai declarat Eusebiu Pistru.

  1. Daca ai fi stiut tu pentru ce voteaza romanii PSD, probabil si campania voastra ar fi aratat altfel. Oricum voi nu ati fi facut nimic, asta e sigur. Nu va ramane decat sa” multumiti conducatorului”.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.