Locuitorii unui cartier arădean au ajuns la capătul răbdării! Ce s-a întâmplat (FOTO)

Locuitorii unui cartier arădean au ajuns la capătul răbdării! Ce s-a întâmplat (FOTO)

Locuitorii din cartierul Gai se confruntă cu câteva probleme deosebit de serioase, iar cei responsabili se feresc să vină în fața cetățenilor cu răspunsuri sau soluții pertinente, de acest lucru se plâng aceștia într-o informare trimisă pe adresa redacției.

De nenumărate ori, spun ei, Poliția Locală a fost alertată cu privire la circulația camioanelor de mare tonaj pe străzile Dunării, Faurilor, Fântânii sau Strada Nouă, unde își au sediul sau garajele diferite firme de transport. Din păcate, răspunsul oferit cetățenilor a fost de fiecare dată: „Nu avem mașini disponibile!”,  prin urmare, cetățenii au încercat să primească o soluție de la reprezentanții firmei de pe strada Dunării, împreună cu care au purtat o discuție decentă și benefică: firma și-a asumat părăsirea garajului auto până la data de 30.09.2018 și și-au cerut scuze pentru tot deranjul creat în toți acești ani, cât și-au desfășurat activitatea în aceea zonă.

Cetățenii cartierului au însă și alte probleme la care vor răspuns din partea administrației: De ce nu s-a finalizat construcția parcului? De ce au dispărut toate indicatoarele rutiere de limitare a accesului pentru mașinile cu tonaj ridicat de pe străzile mai sus menționate și nu se montează altele? De ce nu se montează un semafor la intersecția străzii Ștefan Tenețchi cu Strada Nouă, care de fapt este și intrarea în oraș? Și nu în ultimul rând, când se va repara carosabilu străzii Ștefan Tenețchi?

Cei care au casele lângă șoseaua de centură sunt de-a dreptul disperați pentru că au pagube uriașe la case din cauza trepidațiilor, atrag atenția locuitorii cartierului Gai.

 

Loading...
  1. asta nui centura pentru ca nu ocoleste in totalitate Aradul, mergeti la Oradea sa vedeti centura adevarata, ce avem noi este bataie de joc marca Falca, multumim pentru bataia de joc falcobeleti,

    Raspunde
  2. Legea este negociabila si se aplica selectiv, adevarat, traim in Romania care este o tara din uniunea Europeana.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.