Mai multe articole din rubrica "" ↑

Nici de doi lei speranță

Nici de doi lei speranță

Speram, așa după cum reiese din titlu, că toţi cei zece ani tulburi cu unul ca Băsescu la șefia statului român sunt suficienți iar în următoarea perioadă de timp vom reveni măcar la situația existentă din primii ani de după căderea lui Ceaușescu, cel care ne-a unit din păcate, în ură. Acum, după doi ani de când Băsescu nu mai este la Cotroceni, pare că ne-am întors din nou la ura devoltată între noi de cuplul de tristă amintire al anilor 1990, Iliescu – Brucan și chiar Petre Roman, actualul liberal. Ce s-a întâmplat cu noi în acest timp? Nimic excepțional, doar că am început să învățăm taine ale politicii aplicate, de care eram cu toții străini în anii comunismului. Și, considerând că știm câte ceva, am devenit cu toții cel puțin sfătoși și nu mai admitem că putem greși, noi deținând un adevăr absolut. Acum abia începem să culegem roade a ceea ce credem noi că știm. Să facem puțină istorie. Trăită de majoritatea dintre noi. A anilor 1990.

În acea vreme au ieșit la televizor oameni de care nu am știut că ar exista. Din aceia care s-au încăpățânat să trăiască în ciuda multora care i-ar fi vrut dispăruți. A mai existat o categorie care nu a ieșit imediat la suprafață dar care ar fi putut întoarce soarta acelor zile foarte ușor. N-au făcut-o. Pentru că așa li s-a părut lor că era corect sau bine acelui timp. În schimb s-au repliat într-o forță nevăzută care urma să țină frâiele cu adevărat în următorii ani. Aceștia, privind în urmă, aveau în decembrie 1989 cel puțin două opțiuni. Una ar fi fost aceea în care înăbușeau în sânge mișcarea din stradă și-l schimbau pe Ceaușescu, disciplinat. Aceasta prezenta un mare neajuns pentru că nu îi legitima în exterior iar ei știau că fără un sprijin extern în condițiile prăbușirii sistemului comunist în câteva luni ar fi fost mâncați. Cea de-a doua era viabilă pentru că se puteau erija în eroi salvatori de neam și mai apoi țineau în mână ațele cu care urmau să prade această țară. Și asta s-a întâmplat în mare parte. Cineva priceput gândea pe termen lung, în timp ce noi aveam mintea focusată doar pe plimbări și încercări de a ne face capitaliști în cel mai scurt timp. Însă cei mai mulți erau pe supraviețuire. Nu aveam timp de pierdut să privim la strategiile politicienilor din acel timp. Și, cel mai sigur, nici nu le-am fi deslușit. Așa că terenul a fost liber. Jucau singuri după cum voiau ei. Și au jucat fără presiunea timpului. Noi eram pe aproape dar nu îi deranjam pentru că ei nu scoteau spre vânzare bilete la acest meci.

S-au scurs degeaba pe lângă noi peste 20 ani. Timp în care cei din proximitatea noastră și-au interpretat în alt mod partitura, fiind mai interesați de propriul lor interes național. Singura noastră problemă a fost „circul și pâinea” dacă se poate cât mai ieftină. În jurul nostru calculele s-au făcut și se fac puțin diferit. România este o țară cu multe milioane de locuitori care beneficiază de un spațiu natural dar și mai important cu multe resurse ce în alte părți sunt spre epuizare. Supraviețuirea se bazează totuși pe chestiuni concrete cum ar fi apa, aerul, aurul și multe altele. Unii și le-au cam terminat, dar ale noastre sunt încă la locul lor. Prin alte părți acestea costă enorm. Pe ale noastre, cu o tactică adecvată, le pot lua gratis dacă nu cumva să și plătim pentru ele. S-a mers atât de departe în evaluarea cinsimului încât primim pe bani apă forată din România. Că așa sunt unii. Acestea au fost și sunt posibile doar cu ajutorul a ceea ce numim cozi de topor ce se găsesc în număr mare printre noi, având în vedere foamea de bani. Atenți la aceste fapte, în timp, putem observa cum a fost țara prădată, și de către cine. Sunt chestiuni care nu pot fi negate. Evidențele din teren spun totul.

Din datele pe care le avem la dispoziție cele mai multe hoții se pare că au fost săvârșite în perioada de după 2004. Celelalte de până atunci au fost doar furtișaguri mărunte de găinari ieftini. Energia, resursele, acolo sunt banii cei mulți. Asta chiar în timpul unei crize financiare de proporții, în care guvernul Boc – Băsescu a inventat curba de sacrificiu. Cu efectele ei nenorocite. Împrumuturile care aveau sens doar dacă erau folosite în investiții s-au dus pe tot felul de proiecte aiuristice cu consum de bani. Sunt date extrem de multe și nu numai. Se pot vedea parcuri cu bănci de lemn vopsite în portocaliu așezate una lângă alta în sate și comune în care oamenii nu au timp nici măcar să-și culeagă recolta de toamnă. Sunt exemple cu miile despre felul cum s-au cheltuit banii pe proiecte nefezabile dar perfect legale. Toți acești bani trebuie plătiți de români către instituții financiare care din astfel de țări sărace și prost administrate își construiesc beneficiile.

S-a întâmplat însă ca unul, Crin Antonescu, să deschidă mintea unora din șefii PSD-lui care au înțeles cum stă treaba cu furturile cele mari și și-au reevaluat modul de a face politică. În mare parte, guvernul Ponta a reușit să trimită la plimbare FMI, în ciuda dorinței lui Johannis de a semna încă un acord înrobitor. Ponta nu a fost în stare să plătească prețul, dar a început totuși să taie din pretențiile celor care au servit altor interese. Sigur că nimănui nu-i este ușor să dea nume sau exemple concrete, dar anumite lucruri se văd indirect: Cui folosesc deciziile politice în cazuri amintite de presă? Și cine sare imediat să le apere? Atunci știm exact cine sunt cei care nu ne vor binele. Avem un reper cu o notorietate puternică: Băsescu. Acesta se simte bine doar în ape tulburi, unde el poate deveni un om important.

În condițiile de azi, Dragnea cu partidul său au reușit un scor ce le-a permis, împreună cu ALDE, să formeze un guvern politic puternic. Fiind acolo, la vârful politicii, acesta are mult mai multe date decât cei mai mulți dintre noi din care să rezulte că Johannis nu joacă pentru popor, ci în favoarea altora care vor să scoată bani sau orice altceva din România. Pe undeva e firesc având în vedere statutul de țară sărăcă pe care îl avem. Cei care pierd influența în țara noastră încearcă să împiedice formarea unui guvern care se pronunță clar împotriva înstrăinării resurselor românești. Și programul de guvernare al PSD-lui a dat fiori multora dintre aceștia. Având un om la Cotroceni și un altul aproape ei încearcă să se interpună, nu direct, în venirea la palatul Victoria a unui guvern PSD care să le strice jocurile. Exact cum au făcut cu „Colectiv” când Ponta a cedat foarte ușor. Mișcarea lui Dragnea e inteligentă prin faptul că îl poate scoate din scenă pe Johannis tocmai prin refuzul de nominalizare. Iar de acesta din urmă ar trebui să ne fie milă. Doar milă. Un sentiment cât se poate de uman.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.