Oprea și încrederea lui

Oprea și încrederea lui

Parcă trăim niște vremuri înadins făcute pentru a stârni partea din noi responsabilă cu disprețul total. În ultimii doi ani citim declarațiile celor cercetați de DNA și nu numai, care spun la unison că „au încredere în justiție” după care ajunși în temniță în mod sigur că o lasă jos de tot cu încrederea. Crezând poate că în acest fel îi vor determina pe cei puși să apere sistemul de vreo nefăcută, îi vor îmbuna cu privire la ei, se înșeală sperând până în ultima clipă că vor scăpa. Așa au pățit-o aproape toți cei care ziceau că au mare încredere în justiție. Acum, parte dintre ei, prin ceea ce scriu, poate ne vor dezvălui câteva din argumentele pentru care încrederea le-a fost făcută knock-out. Căci nu vor spune în nici un caz că justiția a făcut dreptate în ceea ce îi privea, condamnându-i la ani de închisoare din moment ce ei erau nevinovați. Spun asta pentru că și azi l-am auzit pe Oprea că are încredere, bla, bla. Ceea ce cred eu că acești oameni omit, este despre ce justiție vorbesc?: dacă se referă la cea divină, atunci da, au dreptate să se încreadă în ea, dar dacă vorbesc de cea formată în școlile comuniste, atunci oamenii cam greșesc. De la soluțiile în plic din vremea anilor 50 la soluțiile umplute de șantaj din aceste timpuri oare ce s-a schimbat? Uneori nici chiar personajele. Rețeta este de succes, așa că de ce să fie schimbată? Atunci i-au prăpădit pe fruntașii neamului, pe cei care au făurit România, acum cei ce nu se integrează pe deplin și nu prezintă siguranță trebuie puși la popreală, locul lor fiind luat de alții, care așteaptă la cotitură. Oprea a servit sistemul atât cât a putut, dar acum nu mai este nevoie de el, așa că maurul trebuie exclus. Și România va mai bifa ceva în lupta anticoprupție. Năstase și Voiculescu nu sunt de ajuns. Când îi veți băga pe toți în pușcărie, atunci noi, Europa, vom fi gata să vă primim în „Șenghen”. Și proștii, adică noi, votanții, vom stabili că este de bine să intrăm în Schengen, chiar dacă acesta este lovit în bot de abia se târâie. Și noi vrem târâș.
Iată încă un motiv să începem a gândi cu capetele noastre și să constatăm mizeria în care am fost atrași și duși cu bună știință de trădătorii patriei începând cu anii 1990, când am respins, manipulați fiind, bruma de onoare care a supraviețuit ororilor comuniste. Am acceptat că Iliescu e cel ce ne dă, și am luat-o. În bot. La propriu. Acum, din păcate, nu se întrevede vreo cât de mică șansă de revenire pentru că nu există, decât fragmentat, o idee națională de STOP. Cum pe bună dreptate, în 2012, se spunea că toți sunt la fel, în ideea de a discredita USL-ul, acum constatăm că până și aceasta s-a dovedit una adevărată. A fost ultima reușită a sistemului care s-a recalibrat pe stârvul USL-lui, tocmai făcut varză de ambițiile lui Ponta însoțite de repezeala cu care Antonescu a cedat. Semn că societatea nu a reușit în 25 ani să producă lideri de anduranță blindați cu adevărul, desfăcuți de interese personale și, deci, nejantajabili. Am văzut și câțiva tineri, foarte inteligenți, cu care ne putem mândri, dar tare mi-e teamă că au fost scoși prea repede la umezeală. Sistemul se va năpusti cu siguranță asupra lor, încercând să le transmită un fel de opiu prin care să îi facă dependenți de oculta mondială de care ei se tem. Ceaușescu i-a dat cu flit, dar dacă nu a avut suficienți neuroni a ajuns la găureală. Iată că, din încrederea în justiție, cei care au parte de ea ajung să se „bucure” din plin, dar numai de ziua în care Judecătoria constată buna lor comportare și decide eliberarea condiționată.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.