Proiectul de regenerare urbană în valoare de milioane de euro va începe cu iluminatul public

Proiectul de regenerare urbană în valoare de milioane de euro va începe cu iluminatul public

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul privind regenerarea urbană, proiect care vizează zona centrală și cartierele de blocuri ale orașului. Acesta este evaluat la aproape 50 de milioane de euro, din care 20 de milioane reprezintă un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar restul sumei se va aloca din bugetul local.

„BERD-ul a aprobat o finanțare nerambursabilă pentru a se realiza în Arad strategia privind managementul integrat al parcărilor. Acest document ne va ajuta să manageriem pe toată suprafața municipiului Arad sistemul de parcare. […] UE a aprobat un document pentru România, denumit Ghid de planificare și gestionare a sistemului de parcări urbane, care e un document pe tot ce înseamnă sistemul administrației publice locale din România. BERD-ul, folosind acest ghid, va elabora strategia privind managementul integat al parcărilor din municipiul Arad, a explicat Gheorghe Falcă.

20160509_131907(0)

Execuția proiectului va începe peste două luni cu iluminatul public, care se va face în baza contractului cu ELBA și se va desfășura concomitent, în toate cartierele și în zona centrală. Apoi se va continua cu parcările și spațiile verzi dintre blocuri, cu spațiile de joacă și de odihnă, susține primarul.

În 21 mai apare documentul oficial, în 30 mai va fi supus la vot în ședință de Consiliu Local, iar în 31 mai se va semna contractul. BERD a prevăzut ca anul acesta să aibă loc licitația și estimează că în octombrie 2017 va fi finalizat proiectul.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.