Șase doljeni au furat bijuterii în valoare de 10.000 de lei dintr-o casă din Arad

Șase doljeni au furat bijuterii în valoare de 10.000 de lei dintr-o casă din Arad

Patru femei și doi bărbați au fost depistați în flagrant după ce au furat bijuterii în valoare de 10.000 de lei.

„Polițișții Biroului de Ordine Publică și Investigații Criminale au surprins în flagrant delict, la sfârșitul săptămânii trecute, șase persoane care au furat bunuri de valoare dintr-un imobil de pe raza municipiului. În urma unei sesizări prin 112, care indica prezența unor persoane cu comportament suspect pe o stradă din municipiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la adresa indicată, unde au surprins șase persoane, dintre care patru femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, din județul Dolj”, a declarat Claudia Iuga, purătotrul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Cei șase pătrunseseră cu puțin timp înainte, prin escaladarea gardului, într-un imobil din municipiu, de unde au reușit să fure bijuterii de aur în valoare de aproximativ 10.000 de lei, iar la sosirea echipajului de poliție se pregăteau să părăsească locația.

Polițiștii au imobilizat toate cele șase persoane, asupra acestora fiind găsite câteva din bijuteriile de aur sustrase, celelalte fiind aruncate în curtea imobilului, la vederea echipajului de poliție.

Cei șase doljeni au fost reținuți, în baza probatoriului administrat, pentru 24 de ore, iar magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea acestora pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.