SEMNAL DE ALARMĂ/ Pericolul politicilor adoptate în domeniul salarizării bugetare

SEMNAL DE ALARMĂ/ Pericolul politicilor adoptate în domeniul salarizării bugetare

Institutul pentru Politici Sociale si Administrative (IPSA) trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa de coerență a politicilor publice aplicate în domeniul salarizării bugetare care au creat discrepanțe salariale majore între salariații administrației publice locale și centrale, precum și discrepanțe salariale pe funcții publice similare din același domeniu de activitate.

„Analiza comparativă desfășurată împreună cu partenerii externi ai Institutul pentru Politici Sociale si Administrative confirmă calea greșită pe care Guvernul a ales-o în construcția salarizării domeniului bugetar afectând statutul funcționarului public precum și cariera profesională a acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al IPSA.

„Caracterul unitar al legii, salarizarea funcției, a domeniului, a activității din cadrul instituției, recompensarea riscului pe care anumite categorii si-l asumă în numele comunității etc, nu sunt reflectate sub nicio formă în actualul act normativ. Toate aceste aspecte și multe altele, produc îngrijorare atât pentru noi, cât și pentru partenerii noștri europeni, deoarece, plecând de la cele prezentate, actul normativ deja generează tensiuni între categoriile bugetare, afectând stabilitatea activităților instituționale”, se mai arată în comunicat.

De remarcat, că Institutul pentru Politici Sociale si Administrative – IPSA este o organizație neguvernamentală care, prin activitatea derulată, are drept scop elaborarea și promovarea unor strategii pe termen mediu și lung privind politicile sociale și administrative, crearea unor programe pentru dezvoltarea managementului funcției publice și pentru implementarea modelelor de bune practici în domeniile de interes ale acesteia, respectiv administrația publică.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.