Pensionarii sunt în pragul disperării după ce Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor, a declarat că nu există sursă de finanțare pentru majorarea...
START la BAC! Programul examenelor și afișarea rezultatelor
Examenul de Bacalaureat debutează astăzi, cu probele scrise la Limba şi literatura română. Marţi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatur...
Macea găzduiește cea de a XI-a ediție a Festivalului Părădăicilor
Festivalul Părădăicilor de la Macea, care de la an la an se bucură de o prezență tot mai mare, își propune promovarea produselor locale, dar și a zone...
Politica publică, pusă la cale și de un arădean
Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, ing. Ioan Marin Crişan, a participat în perioada 26-27 iunie 2019 la Timişoara l...
Ce pot face copiii, la Arad, în vacanța de vară
„Școala de ar.te“ este un program special pregătit pentru vacanță, care se adresează copiilor și elevilor, fiind un mod educativ dar şi distractiv de ...
Frumoasa MATTN și Mahmut Orhan au făcut un show INCENDIAR în a doua zi a festivalului Arad Open Air (GALERIE FOTO)
Mii de oameni au dansat și au cântat alături de artiștii care au urcat pe scenă în a doua zi a festivalului Arad Open Air. Frumoasa Mattn, DJ de origi...
ACCIDENT pe strada 6 Vânători. Două mașini s-au făcut praf (FOTO)
Două mașini au fost avariate serios în urma unui accident care a avut loc astăzi, la orele prânzului, pe strada 6 Vânători. Potrivit primelor informaț...
Arde România! Prognoza METEO pe luna iulie
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pe luna iulie, când România se va confrunta cu temperaturi extreme. Temperat...
Din ciclul „adio, dar rămân cu tine”: Gheorghe Falcă, tot la cârma Aradului! Ce spune o importantă sursă din PNL
Deși va fi plecat la Bruxelles, Gheorghe Falcă va rămâne la conducerea PNL Arad și, indirect, la cea administrativă a municipiului și județului. O imp...
Arad Open Air a început în forță! (GALERIE FOTO)
Cea de-a patra ediție a Arad Open Air Festival a început aseară în forță, cu multă energie, muzică de calitate și un public numeros. DOC cu invitații:...
Focuri de armă pe autostradă! Ce au descoperit oamenii legii despre șoferul care a forțat intrarea în țară și un filtru al Poliției
Polițiștii arădeni au tras mai multe focuri de armă, vineri, ca să prindă un bărbat ce a forțat intrarea în țară, la Vama Nădlac 2. Ulterior, bărbatul...
Parteneriat cultural prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Complexul Muzeal Arad și Muzeul Regional Pljevlja din Muntenegru au realizat un parteneriat, la inițiativa rectorului Universității „Aurel Vlaicu” di...
Anunţ IMPORTANT de la Casa de Asigurări de Sănătate. Ce se întâmplă cu contractele în luna iulie
Casa de Asigurări de Sănătate Arad anunţă că toţi cei care doresc să încheie contracte, cu instituţia sau să le prelungească pe cele aflate în derular...
Arădeanul care a spus că-și deschide școală de înot pe Voinicilor se extinde. Noi cursuri, la Gemi Center
Afacerea arădeanului care și-a deschis școală de înot la pasajul de pe Voinicilor explodează. Beneficiind de „sprijinul” Companiei de Apă și a Primări...
IMAGINI ȘOCANTE: ACCIDENT GROAZNIC cu un autobuz în care se aflau muncitori din Zona Industrială! Bilanțul: 10 VICTIME
Un accident grav a avut loc azi noapte, în Zona Industrială. Potrivit ultimelor informații, un autobuz în care se aflau muncitori de la una din marile...
„Ziua lucrătorului de penitenciare” sărbătorită la Arad
În penitenciarele din România se sărbătorește în fiecare an, la 29 iunie, „Ziua lucrătorului de penitenciare”, sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru ...
Gheorghe Falcă predă astăzi oficial „ștafeta” primarului interimar
Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică extraordinară astăzi, la ora 13,00, care va avea loc în sala de concerte a Palatul...
Eusebiu Pistru: Noua Lege a pensiilor corectează inechităţile
Deputatul Eusebiu Pistru salută adoptarea noii Legi a pensiilor, în ciuda numeroaselor obstacole puse de către opoziţie PNL si USR. Creşterea pensiilo...
Urbanwash Arad – servicii profesionale ecologice de spălare și curățare haine. Livrari la domiciliu
Ştim că eşti pretenţios când vine vorba despre hainele tale dar şi când vine vorba de mediul înconjurător. Urban Wash vine în întâmpinarea ta cu o ofe...
Școala de Vară, un eveniment de tradiție al Universităţii „Aurel Vlaicu”
Cea de a XVIII-a ediție a Școlii de Vară „Comunicare și interculturalitate” se desfășoară în aceste zile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. O ...
Sergiu contra Sergiu, dar și Pistru contra Sergiu! Cod violet de caniculă în politica arădeană
Titlul e inspirat din celebrul film „Kramer contra Kramer” (cinci Premii Oscar), că mi s-a părut mie că sună bine Sergiu contra Sergiu. Despre Sergiu ...
Focare de infecție în mai multe zone din județ! Compania care administrează salubritatea a rămas FĂRĂ LICENȚĂ!
Președintele PSD Arad, Dorel Căprar, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre situația dezastruoasă în care se află ma...
ALERTĂ de CANICULĂ: Astăzi e cea mai călduroasă zi din vară
Meteorologii au anunțat, pentru astăzi, temperaturi care vor trece de 35 – 36 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării. Temperaturile resi...
Începe a patra ediție Arad Open Air Festival! Ce trebuie să știe participanții despre acces, transport și multe altele
Participanții vor avea parte de o călătorie muzicală de excepție pe Aeroportul Internațional din Arad, într-o ediție spațială, care începe vineri, 28 ...
Mall-ul, luat cu ASALT de FETE FRUMOASE! Ce se întâmplă astăzi la Atrium
Atrium Mall va fi luat cu asalt de fete frumoase, astăzi, de la ora 16, când are loc preselecţia pentru Miss Arad 2019. Pentru a se califica în finala...
















