Drumu-i bun, omătul (va fi) mare! Ce va fi la primăvară, vom vedea! Deocamdată, aşteptăm …

Drumu-i bun, omătul (va fi) mare! Ce va fi la primăvară, vom vedea! Deocamdată, aşteptăm …

Disputa legată de calitatea lucrărilor efectuate la tronsonul de drum judeţean dintre Pâncota şi Seleuş este departe de a se fi încheiat. Ultimul cuvânt (până acum) l-a avut Consiliul Judeţean Arad, care a convocat astăzi o conferinţă de presă la faţa locului.

Cu acest prilej, CJA a dat publicităţii precizări suplimentare legate de respectivele lucrări. Iată ce au avut de menţionat reprezentanţii instituţiei:

Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, referitoare la lucrările efectuate pe drumul județean Pâncota – Seleuș (DJ 709, km 33+700-39+200), Consiliul Județean dorește să aducă unele precizări:

Lucrările de modernizare care se efectuează pe acest tronson de drum respectă toate cerințele de calitate impuse de lege. În spațiul public a fost mediatizat un Raport de încercare, referitor la calitatea materialului pietros folosit la lucrare. Nu avem certitudinea că probele pentru întocmirea acestui Raport de încercare sunt prelevate de pe acest șantier deoarece nu s-a respectat procedura de prelevare legală. Adică, aceste probe nu au fost prelevate de către un personal calificat (laborant), în prezența dirigintelui de șantier (reprezentantul Consiliului Județean), al constructorului și al proiectantului (sau reprezentanții acestora).

Respectivul Raport de încercare relevă că, în urma testelor efectuate, coeficientul Los Angeles (termen tehnic care arată rezistența la fragmentare a materialului pietros) este de 47%. Neîncrederea față de datele prezentate în respectivul Raport este întărită de faptul că există alte trei analize efectuate la trei laboratoare diferite. Două au fost comandate de către constructor, iar cel de-al treilea solicitat de către Consiliul Județean Arad, cu mențiunea că acest ultim Raport de încercare a fost realizat tocmai în urma faptului că în spațiul public au apărut insinuări cu privire la calitatea lucrărilor, respectiv a materialului folosit. Pentru verificarea rezistenței la fragmentare se prelevă probe sau epruvete din materialul aprovizionat pe șantier, nu cel pus în operă, deoarece acesta din urma a fost deja supus acțiunilor de compactare, deci nu se poate determina rezistența reală. De aceea sunt foarte importante condițiile în care se prelevă probele care urmează să fie analizate, implicit personalul care trebuie să fie calificat, pentru a se respecta întreaga procedură.

În plus, Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat două controale, această instituție fiind singura abilitată să verifice calitatea lucrărilor și respectarea tuturor cerințelor aflate în Proiectul Tehnic și Caietul de Sarcini. Ca și constatare, nu au existat nereguli și nu este cazul să se dispună alte măsuri.

De asemenea, în 7.09.2018, s-a efectuat o nouă verificare, de această dată internă, un control al calității în faza determinantă și de această dată totul încadrându-se în cerințele proiectantului și ale caietului de sarcini.

Ca un element suplimentar, pentru a înlătura orice dubii și acuze referitoare la calitatea materialului pietros, există inclusiv o expertiză geologică, efectuată de un expert tehnic-judiciar, dr. Mădălin Cornel Văleanu, specialist în domeniu, care a certificat că „roca extrasă din cariera Chiciora-Dud… este o rocă sedimentară, respectiv o gresie cuarțoasă”. Se infirmă astfel ideea că acest material pietros este de origine calcaroasă. Materialul pietros care se folosește la această lucrare provine din cariera sus-menționată, conform documentelor de proveniență, exploatarea se realizează conform permiselor de exploatare emise de ANRM, iar toate materialele folosite la lucrare sunt transportate cu avize de însoțire a mărfii.  

Ca o concluzie generală, toți factorii abilitați – constructor, diriginte de șantier, proiectant, responsabil tehnic cu execuția – certifică lucrarea, calitatea acesteia și a materialelor folosite.

Consiliul Județean face aceste precizări pentru a dovedi buna credință a constructorului, a beneficiarului și a tuturor factorilor implicați, dar și pentru a elimina orice fel de suspiciune sau îndoială cu privire la calitatea lucrărilor efectuate pe acest tronson de drum. Pentru conformitate, anexăm documente justificative care să confirme cele afirmate.

Ca o completare a acestei conduite, firma care a contractat lucrarea a înaintat Consiliului Județean o propunere prin care dorește prelungirea perioadei de garanție de la 80 la 96 de luni, adică opt ani. „Este perioada maximă consemnată în normative, pentru acest tip de drumuri și la acest trafic. Facem acest demers pentru a ne dovedi buna credință și a elimina toate suspiciunile legate de calitatea lucrărilor efectuate, a materialelor folosite și, implicit, de durata de exploatare a tronsonului”, a declarat Nicolae Popovici, administrator SC Intermed Utilaj SRL, firma câștigătoare a proiectului.

***

În prezent, lucrările sunt într-un stadiu avansat, mult peste calendarul inițial, care prevedea finalizarea lucrării în termen de 18 luni. Pe o lungime de 4,5 kilometri s-a așternut deja primul strat de asfalt, între cele două localități. În interiorul localității Seleuș se lucrează la nivel de săpătură, stadiul fiind de 50%. Se estimează ca până la sfârșitul lunii octombrie să fie așternut primul strat de asfalt pe toată lungimea tronsonului (5,5km), pentru a reduce disconfortul creat participanților la trafic, în special al locuitorilor din Seleuș. Se va dispune și un marcaj provizoriu, de culoare galbenă, pentru ca circulația să se desfășoare în condiții bune și sigure. Cel de-al doilea strat (cel de uzură) va fi așternut în măsura timpului favorabil.

În sprijinul celor afirmate, CJA a pus la dispoziţia presei şi o serie de documente.

raport incercari firma cariera piatra

raport incercari cristian ispravnic

raport incercari constructor 19.07

raport incercari constructor 18.09

expertiza roca chiciora dud

constatari inspectoratul de stat in constructii

p. v. control calitate lucrari

act prelungire termen de garantie

Subiectul, suntem siguri, este departe de a-şi fi consumat ultimul act. De urmărit!

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.