Ziua Europei va fi sărbătorită, în centrul Aradului, cu un spectacol de muzică și dansuri, care are drept scop promovarea tradițiilor și culturii românești și a minorităților istorice, care conviețuiesc pașnic, de sute de ani, în orașul nostru.
Astfel, în 9 mai 2023, între orele 14.00 și 16.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ, va avea loc evenimentul „Europe Day – Europa la noi acasă“.
În deschidere, vor evolua trupa Doma Art Syle, coordonator Dorian Cosma, multi-premiată la festivalurile europene, internaționale și naționale și elevii de la Palatul Copiilor.
Apoi, va avea loc un spectacol de muzică și dansuri tradționale românești și ale minorităților istorice, care își vor etala costumele reprezentantive fiecărei etnii.
Vor urca pe scenă Grupul vocal „Sânzienele“, coordonat de prof. Marioara Micle, care va prezenta un recital de cântece populare tradiționale românești.
De asemenea, o formație de la Colegiul „Csiki Gergely“ va prezenta dansuri tradiționale maghiare.
Ansamblul „Kolo“, coordonat de Darko Voștinar, al minorității sârbe din Arad, va prezenta un recital de cântece și dansuri.
Comunitatea bulgară va fi reprezentată de o parte a membrilor ansamblului „Balgarče“ din Vinga, care, de asemenea, va prezenta cântece și dansuri tradiționale bulgărești.
Și minoritatea rromă va fi prezentă la spectacol, prin trupa de dansuri „Chave sukar“ din Arad, cu un program de dansuri tradiționale.
De asemenea, programul va mai cuprinde muzică ușoară, interpretată de elevii de la Palatul Copiilor Arad.
Tot pe platoul din fața Palatului Administrativ va fi amenajată o expoziție cu lucrări artistice cu tematică europeană (desene, pictură) realizate de elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad.
La 9 mai, Uniunea Europeană va sărbători Ziua Europei 2023, moment cu ocazia căruia se va comemora Declarația Schuman de la 9 mai 1950.
În luna mai, Ziua Europei îi va reuni pe cetățeni pentru a afla mai multe despre modul în care UE sprijină pacea, securitatea și democrația prin atitudinea sa fermă în fața războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a altor conflicte din întreaga lume.
PROGRAM
Arad, 9 mai 2023
Platoul Palatului Administrativ, orele 14.00 – 18.00
Trupa „Doma Art Style”, coordonator Dorian Cosma
Dans sportiv cu elevii de la Palatul Copiilor
Recital de muzică ușoară cu elevii de la Palatul Copiilor
Spectacol folcloric multietnic cu:
Grupul vocal „Sânzienele”
Ansamblul de dansuri populare de Colegiul „Csiky Gergely”
Ansamblul „Kolo” Arad
Asociația „Banat- JA”
Ansamblul „Balgarče“ din Vinga
Trupa de dansuri rrome „Chave sukar“ din Arad
***
Liceul de Artă „Sabin Drăgoi ” – Expoziție de creații artistice cu tematică europeană
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu