În asociaţiile de proprietari regulile sunt stabilite de persoane care par să fie legiuitorii condominiului

În asociaţiile de proprietari regulile sunt stabilite de persoane care par să fie legiuitorii condominiului

Cu toate că trăim într-o eră în care informaţia este disponibilă peste tot şi în diverse forme, există situaţii în care oamenii nu ştiu de unde să o ia corect. Asta se întâmplă şi în cazul Asociaţiilor de Proprietari unde, de cele mai multe ori, regulile sunt stabilite de persoane care par să fie legiuitorii condominiului. Ei stabilesc regulile interne ale asociaţiilor cu un minim de participare al proprietarilor şi astfel se ajunge la cheltuieli comune stufoase în asociaţie.

Se întâmplă în asociaţiile în care organele de conducere şi control, respectiv Comitetul Executiv şi Comisia de Cenzori, nu îşi îndeplinesc sarcinile, problema tot mai des întâlnită în asociaţiile de proprietari rămânând cea de organizare. În multe cazuri preşedintele, comitetul executiv şi cenzorul sunt doar cu numele.

Se percep penalităţi de întârziere la plata cheltuielilor comune după bunul plac al administratorului, în unele cazuri acestea depăşind valoarea la care au fost aplicate. Conform legii de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari nr.230/2007 şi a normelor de aplicare a acesteia, penalităţile nu pot depaşi 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la depăşirea termenului stabilit pentru plata cheltuielilor.

Potrivit unor regulamente proprii în asociaţiile de proprietari, acestea cuprind trecerea sau netrecerea la cheltuieli a bebeluşilor şi copiilor în diverse termene. Subliniem că oricine stă mai mult de 15 zile într-un imobil, chiar şi musafir, trebuie trecut la întreţinere. Sunt şi aspecte interpretabile în care depinde şi de vecini: de exemplu, dacă un nou-născut este adus acasă în 14 ale lunii va fi trecut la cheltuieli pe luna în curs, dar dacă este adus acasă în 16 ale lunii este scutit de la cheltuieli în luna în curs.

Problema pierderilor de apă care apar în fiecare factură este una veche. În afara contoarelor individuale de apă din apartamente există un contor general, de branşament al furnizorului, contor în baza căruia se emite factura de apă pe asociaţie. Dacă un singur robinet din bloc are probleme de funcţionare, fiecare picătura care se pierde se înregistreaza de contorul general, iar contravaloarea acestor pierderi se regăseşte în factură. Se recomandă următoarele:

  1. a) o revizie periodică a instalaţiilor sanitare;
  2. b) montarea contoarelor conform prescripţiilor tehnice de montaj;
  3. c) depistarea consumului fraudulos;
  4. d) eliminarea decalajului dintre data citirii contorului general şi cea a citirii contoarelor de apartament;
  5. e) contorizarea tuturor surselor de apă.

Asociaţiile de proprietari funcţionează după Legea 230/2007 şi orice proprietar poate să o consulte pentru a vedea dacă a fost încălcată şi pentru a-şi găsi răspunsuri la posibile nemulţumiri.

Un articol de ULAL Arad

  1. Ce se vrea cu acest „articol”nu este clar.O amestecatura si o lansare de suspiciuni la adresa organelor conducatoare din asociatii.Mai bine nu mai scrieti cind nu aveti nimic de spus. Chiar nu vi s-a simtit lipsa.

    Raspunde
  2. tara are si baba se piaptana.
    in loc sa se discute depsre imensul pret al asa zisei calduri, a cauzelor si a solutiilor, ULALA ne vorbeste de 3 lei pentru bebelusi.
    Daca tot ati deschis discutia as veni cu o intrebare: un bebelus consuma tot atata apa ca un adult? Ca in lege scrie ca toate persoanele trebuie sa plateasca pe mine ma doare fix in basca. Eu cred ca proprietarii pot sa-si stabileasca singuri regulile care ii intereseaza pe ei si numai pe ei si ca nu sunt obligati sa respecte toate dejectiile parlamentului.

    Raspunde
  3. Nu pot sa mai scrie de CET pentruca acum sunt de aceiasi parte cu primaria si nu mai intereseaza
    caldura desi avem preturi nesimtite la aceste
    utilitati furnizate de CET

    Raspunde
  4. Eu cred ca articolul este benefic pt asociatiile de proprietari.Intradevar acestea nu sint organizate si nu stiu multe lucruri. Multe asociatii nu stiu ce trebuie sa faca sau ce au dreptul sa hotarasca si lasa totul in seama administratorului. Nu este bine , dar nici nu este corect. Cred ca ULALA ar trebui sa vina mai des cu explicatii pe teme legate de apa, caldura si alte drepturi si obligatii , dar chiar ar trebui cu concursul celor de la primarie care se ocupa cu asociatiile sa mai verifice in teren cum stau lucrurile. Degeaba se intervine doar atunci cind un ad-tor face o ,, prostie”, aceasta trebuie impiedicata a se produce. Se depun ,,activul si pasivul” in aceasta perioada , cite asociatii il depun, de ce celelalte nu sint luate la intrebari. Stiti cite asociatii au presedinte, com exec, cenzor sau citi administratori lucreaza fara sa fie atestati sau sa le este ridicat atestatul si lucreaza in continuare desi au decizii de condamnare sau amenzi de achitat? Cred ca acestea toate ar fi lucrari pe care sa se axeze ULALA daca vrea sa ajute proprietarii. Si iesiti zilnic cu articole pt ca proprietarii sa va simta ca sinteti de partea lor. Si cu un limbaj cit mai aproape de ei pt ca altfel aveti numai de pierdut. Sanatate.

    Raspunde
  5. Sint multe de comentat , atit despre repartitoare cit si despre legi si cine le elaboreaza, daca au habar despre ce este o asociatie de proprietari si cam cine sint proprietarii , de obicei aceia care nu au bogatii ci traiesc din salariu. Sint multe de spus. dar acum doar atit. Sanatate.

    Raspunde
  6. Care sint regulile de impartire a diferentei dintre contorul de bransament si suma contoarelor din asociatie la apa si ce pot hotarii locatarii in aceasta privinta. Multumesc

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.