Lumea nu a mai căutat de mult în propriul rahat, ca să vadă ce relaţii diplomatice a mai digerat cu forţa în ultimii zeci de ani. De obicei, treaba asta o face un cercetător înregistrat pe la vreun post de televiziune şi, de obicei, cercetarea asta nu pute. Dacă, însă, în haznaua istoriei caută un lider politic autoritar întotdeauna el va vârî o vergea până la fund, ca să demonstreze că rahatul pute chiar dacă a fost îngropat oficial.
Cam asta face Putin acum. Preşedintele Federaţiei Ruse remontează şi reinterpretează toate ambiţiile politice şi strategice ale Uniunii Sovietice din perioada Războiului Rece. Cu tact, cu răbdare şi cu un talent spectaculos în arta diversiunii şi a disimulării politice, Putin a ştiut să zgândăre sufletul rus până a trezit din nou în el mândria imperialistă. Să nu uităm că Vladimir Putin s-a călit în serviciile secrete sovietice şi ruse. El nu a fost produsul vreunei tradiţii politice, ori a societăţii ruse. Putin a urmărit pur şi simplu acapararea puterii totale. Două mandate de preşedinte nu i-au fost de-ajuns. A făcut o rocadă mică, foarte bine şi atent plănuită, în care l-a utilizat eficient pe majordomul său Medvedev, s-a camuflat într-un premier destoinic şi a revenit oficial pe scena politică mondială ca un despot adevărat. Nu pot să uit transmisia în direct a înscăunării sale la Kremlin, după ultima realegere a sa ca preşedinte. Imaginile cu o Moscovă pustiită de serviciile secrete, pe bulevardele căreia trecea impetuos şi rece limuzina lui Putin, m-au înfricoşat de-adevăratelea. Apoi, dacă vă amintiţi, intrarea lui în Palatul Prezidenţial, călcând apăsat, sigur şi singur pe toate covoarele roşii ce îi ieşeau în cale şi trecând de toate uşile aurite care se deschideau magic în faţa lui, a fost un alt mesaj de intimidare. Transmis atât puterilor străine cât şi propriului popor. Vroia să spună cam aşa: până acum am ştiut ce fac, acum pot să şi fac ceea ce ştiu, să vă conduc aşa cum vreau eu! Putin nu este numai un nostalgic al puterii şi influenţei sovietice, ci şi un revanşard fără scrupule. Pentru el (a şi spus-o voalat) Gorbaciov a fost un trădător, iar căderea imperiului sovietic o mare nedreptate istorică.
Apoi, extinderea Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice nu i-au fost deloc comode. De fapt, Rusia începuse să fie înconjurată de prea multe alte forţe comparabile cu a ei, ceea ce chiar a înfuriat paranoia lui Putin. China îşi începuse demult dezvoltarea spectaculoasă, consolidându-şi statutul de putere mondială care poate polariza oricând şi alte forţe, nu numai economice. Până şi Kazakstanul s-a îndepărtat suficient de influenţa Moscovei.
Ucraina era ultima şansă pentru Putin pentru a-şi duce la îndeplinire meticulosul plan pe termen mediu şi lung de restauraţie a puterii ruse. A ştiut foarte bine că în plan economic nu va putea impune părerea Moscovei pe plan mondial. Pe plan politic sceptrul de pol al puterii mondiale îi fusese pus de mult în vitrina muzeală a istoriei. Singurul plan ce îi rămăsese la îndemână, şi cel mai convingător de altfel, a fost cel militar. Mai încercase o dată cucerirea Ucrainei. Amintiţi-vă otrăvirea preşedintelui ucrainean, care îşi exprimase opţiunea pentru valorile şi principiile europene, în detrimentul celor ruse. Eşecul acela a fost doar faţada în spatele căreia se pregătea impunerea Rusiei. Cucerirea Crimeei a fost atent organizată. Diversiunile politice interne au fost atât de bine conduse, încât a făcut să pară că desprinderea de Ucraina e o voinţă a poporului. Ce triumfal intra Hitler în Austria! Ca un adevărat salvator, nu? Şi nu discutăm asemănările dintre contextele politice şi istorice, ci doar asemănările dintre ambiţiile politice. Cum a fost primit Putin în Crimeea? Ca un salvator, parcă.
Alimentarea conflictului din estul Ucrainei este doar o continuare a planului diabolic al lui Putin. Nu a respins tratativele de pace, ca să nu pară că este rău intenţionat. Dar i-a dus pe liderii europeni tot pe terenul lui, în Belarusul dictatorial. Şi când să zică mapamondul că Putin a fost înduplecat, ce zice preşedintele rus? Facem pace, dar ar trebui întrebaţi şi separatiştii ce vor, cum vor şi unde vor să trăiască. O altă diversiune infernală, dar spectaculoasă. Cu alte cuvinte, vrea să îi oblige pe liderii europeni să recunoască autoritatea separatiştilor, primindu-i la negocieri.
Ce va urma? Nu ştim. Planul lui Putin este deja evident. Puterile europene nu vor reuşi să îl oprească. Să sperăm că vor reuşi să prelungească negocierile până când planul lui Putin se va uza de la sine. Până atunci Putin se pregăteşte de război. Adică, nimic nou pe frontul de Est. De la Stalin încoac
Lasă un comentariu