O dimineață frumoasă de noiembrie. Anul 1995. Sâmbătă, 11 noiembrie. În Arad, pe la ora 7 se deschid chioșcurile de ziare, de unde cei care doresc cumpără știrea proaspătă.
La sediul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat din oraș, fix la ora 9, secretarul responsabil cu organizarea, domnul Aurel Moraru, deschide ușa de la birouri. În 15 minute, micul antreu de la intrare se umple de lume. Sunt membri și simpatizanți național-țărăniști care așteaptă o știre nouă.
Liderul național al PNȚCD, Corneliu Coposu, se află în grea suferință. Internat în urmă cu 6 zile la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul – insuficiență pulmonară severă, ce necesită suport ventilator artificial, liderul moral al României se află între viață și moarte.
Toată lumea prezentă la sediul național-țărăniștilor arădeni, este cu gândul la București, acolo unde pe un pat de spital, Corneliu Coposu este înconjurat de către medici și de către apropiați.
Câte un membru de partid mai intră în biroul secretarului și-l roagă pentru o cafea. La ora 9,30 intră în sediu dr. Marin Nicolai, președintele organizației județene a partidului, împreună cu veteranul Aurel Mladin, care are 78 de ani și care a trecut prin multe de-a lungul vieții. Prin multe suferințe pentru crezul său politic.
Vechiul radio Pacific, primit donație de la cine știe ce membru prin ianuarie 1990, odată cu primirea sediului, își face datoria. La ,,România actualități’’ se transmit știri și muzică. La ora 10,30 se întrerupe muzica. O melodie folk este întreruptă. Cânta Ștefan Hrușcă. Se anunță moartea liderului Corneliu Coposu. Alexandru Brădean, pârnăvean din tată în fiu, om ca la 75 de ani, membru din tinerețe în partidul lui Maniu, nu se mai poate stăpâni. Îi curg lacrimile.
Imediat după orele 11, la PNȚCD Arad sosesc și tinerii. Tavi Miclea și Cosmin Galu. Apoi Alin Gherga, Adela Unterweger, Claudiu Cristea și Marcel Chișcan.
La sediu sună telefonul. Un lucru normal. La celălalt capăt al firului este Ioan Hui, deputat PNȚCD de Arad. Este la București și, cu o voce sugrumată, ne anunță moartea lui ,,nenea Cornel” așa cum îi spunea el marelui dispărut. Ioan Hui a fost prieten bun cu fostul lider al partidului. Au împărțit pâinea acră, udată cu lacrimi și sudoare în domiciliul forțat din Valea Călmățuiului, după 1964.
Ne pregătim și la Arad pentru un priveghi, în memoria președintelui dus între cei drepți. Viorel Iobb, primarul de atunci din Pecica, împreuna cu subsemnatul plecăm la Catedrala din Piața Mare unde, deși programul religios din aceea zi era foarte încărcat, găsesc înțelegere la preotul paroh, dr. Ioan Tulcan pentru oficierea priveghiului. De asemenea, prof. dr. Lizica Mihuț, pune la dispoziție sala ,,Iuliu Maniu” pentru adunarea de pomenire.
Slujba ecumenică din Arad a fost oficiată de patru preoți greco-catolici și doi diaconi ortodocși, toți în jurul părintelui Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie.
La slujba religioasă nu a participat nici o oficialitate a orașului și nici personalitățile politice marcante din Arad. Doamne, Dumnezeule, ce bine ai știut să le rânduiește pe toate după voia ta. Să arați că de fapt cei care îl lăudau pe Corneliu Coposu atunci când trăia, nu sunt decât niște farisei. În scurt timp după slujbă, la sediul partidului se deschide o Carte de Condoleanțe unde și-au arătat compasiunea: Asociația Amicii Regelui Mihai, deputatul PSDR Emil Putin, Fundația Luptătorilor din Decembrie ’89, Maria Hui, soția deputatului Ioan Hui, care a fost închisă timp de doi ani în aceeași celulă cu Arlette Coposu, soția celui trecut la Domnul.
Am vorbit cu Radu Ghidău, pe atunci membru în Biroul Național de Conducere al tineretului PNȚCD. Plecat cu treburi la București, vremurile l-au prins cu nenorocirea care s-a abătut parcă prea devreme asupra românilor. Moartea lui Corneliu Coposu. Radu mă ruga să-i aduc din Arad niște haine mai groase. Pe acolo, frigul toamnei mușca mai rău.
La București au fost mulți arădeni. Au ținut să fie prezenți la înmormântarea liderului de drept al României. Aurel Mladin, Rodica Roboș, Viorel Iobb, Florin Baboi, Mircea Ardelean și mulți alții au trecut prin fața sicriului marelui dispărut.
Luni, 13 noiembrie 1995, la ora 19, la catafalcul lui Corneliu Coposu au făcut gardă: Ioan Hui, Marin Nicolai, Radu Ghidău şi subsemnatul. Fără a permite intrarea în țară a Regelui Mihai și fără zi de doliu național, pe data de 14 noiembrie 1995, Corneliu Coposu intră în pământul ţării și în istoria neamului pentru totdeauna.
Ziarele din aceea vreme se întrec în superlative la adresa celui trecut prin vămile văzduhului către viața veșnică. Ce folos? Unde au fost ieri sau alaltăieri?
Cel mai mult, poate, că astăzi ne supără unii dintre urmașii lui Ion Iliescu, Petre Roman sau Alexandru Bârlădeanu care acum, după ani și ani, îl ridică în slăvi pe liderul național-țărănist de după 1989, fără să-i cunoască crezul, fără să-i fi înțeles sufletul deschis, doar pentru că acum a spune Corneliu Coposu sună bine și poate mai aduce ceva voturi.
Dumnezeu să-l odihnească pe Corneliu Coposu!
Ionel Costin
Costine, din pacate te-ai murdarit trecand la PDL, in locul tau as tacea si as tine nasul jos deoarece esti doar unul dintre multii traseisti, fripturisti ai Aradului.
era vorba de o evocare de acum 20 de ani. nu are nimic de a face cu vreo frustrare, se rememora un episod. si incheie cu un mare adevar. prea putin conteaza un carnet de partid, mai mult conteaza un crez. bravo Ionel Costin!
PS. Macar se semneaza cu numele adevarat si nu se ascunde dupa un IP…
Cata rautate si venin in orasul asta. Omul a scris un articol comemorativ despre Coposu, relatand niste intamplari la care a luat parte personal, iar acum s-a gasit cineva sa-l ponegreasca si sa-l eticheteze pe nedrept ca traseist si fripturist.