A fost anunțată lansarea la licitație pentru contractul de execuție a Drumului Expres Arad – Oradea

A fost anunțată lansarea la licitație pentru contractul de execuție a Drumului Expres Arad – Oradea

Deputatul social-democrat arădean Mihai Fifor precizează că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat lansarea la licitație a contractului pentru execuția Drumului Expres Arad – Oradea.

Traseul noului drum de mare viteză are o lungime de 120 de kilometri și un cost estimat de 8,5 miliarde de lei.

„Contractele pentru constucția celor 3 loturi ale acestui drum de mare viteză au o valoare totală estimată de 8,5 miliarde de lei (fără TVA):

– Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legatură dintre DN 79 și Salonta (5,3 km);

– Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legatură până la granița cu Ungaria (10 km);

– Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km);

Construcția este finanțată prin Programul Transport 2021-2027, iar fiecare contract trebuie finalizat în maximum 24 de luni.

Contractul prevede și construcția a 12 noduri rutiere, 4 Centre de Întreținere și Coordonare și 86 de poduri și pasaje.

Drumul Expres Arad – Oradea face parte din coridorul rutier care va asigura conexiunea între Marea Baltică-Marea Neagră și Marea Egee, proiect al Uniunii Europene, stabilit prin Inițiativa celor Trei Mări”, menționează deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.