Adriana Chirilov, şefă (şi) peste femeile din PNL!?

Adriana Chirilov, şefă (şi) peste femeile din PNL!?

Democrat-liberalii arădeni se pregătesc să o instaleze pe Adriana Chirilov, coordonatoarea Comisiei de Reorganizare a Organizației Județene de Femei a PDL Arad, şefă şi peste femeile liberale, după fuziunea dintre cele două partide.

Cel puţin aşa afirmă gura lumii cea slobodă, după ce şi-a băgat nasul prin sediu pe la PDL, unde a auzit, din nou, vrute şi nevrute.

Rămâne de văzut cum vor înghiţi femeile din PNL o asemenea „găluşcă”, mai ales că se aude că nici nu există loc de negocieri în acest sens, ci vor fi puse în faţa faptului împlinit!

  1. vor inghiti saracele. ce sa faca? oricum altceva nu stiu decat sa inghita 🙂

    Raspunde
  2. Cand s-au inhamat la caruta asta liberalii nu stiau cine va fi calul.Oricum, la cate studii are doamna,cred ca e conducerea potrivita.

    Raspunde
  3. Foarte bine oricum la pnl nu cred ca este org de femei

    Raspunde
  4. la pnl si barbatii sunt femei, acum transformati in slugile lui falca hahahaha

    Raspunde
  5. decat aia cu capu cat galeata mai bine blonda asta de la pdl

    Raspunde
  6. Daca si liberalii se lasa condusi de tiganca asta,atunci isi pot taia organele…

    Raspunde
  7. Niciodata nu m-am distrat atat de mult la Ghilea ca si aseara….a fost dementiala tanti asta…am ras pe spate la ce procarii scotea pe gura si tampenii de 2 lei. Cum doamne a ajuns asta consilier local ca nu stie sa lege doua cuvinte ?????? Astept sa o mai vad in emisiuni ca sa ma distrez pe rupte !!!!!

    Raspunde
  8. O tiganca analfabeta sa vina la conducerea PNL_ului?????? Asta in afara de lins pe la dosuri nu stie sa faca altceva….si asta stie toata lumea !!!!

    Raspunde
    • doamna PISTRU o sustine,pe ea o linge..’.spune-mi cu cine te lipesti ca sa iti spun cine esti” via GEANINA PISTRU! tot PDL-ul stie asta dar asteapta campania…

      Raspunde
  9. bai Dani P. sa stii ca linsul dosului nu e neplacut pentru cine primeste:)) oricum naspa, nu mai votez pnl niciodata, sorry

    Raspunde
  10. Pnl Arad iti va simti lipsa….

    Raspunde
  11. Asteptam un adevarat partid liberal in arad

    Raspunde
  12. Nu are ce cauta tiganca asta la Pnl.

    Raspunde
  13. Tiganca ca tiganca….dar ce scoate pe gura….sa te fereasca D-zeu ca nu stie sa lege doua cuvinte ! Cum poti sa promovezi oameni agramati si cu un IQ mult sub medie ?????

    Raspunde
  14. Bai fratilor , asta e super valabila pe langa ce au femeile liberale la sefia organizatiei, daca o vedeti pe aia si daca o mai si ascultati va spun sigur ca o sa aveti cosmaruri ,verificati pe Ghilea Show.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.