Alocări și relocări de fonduri pentru 14 comune arădene

Alocări și relocări de fonduri pentru 14 comune arădene

Opt comune din județul Arad vor primi sume suplimentare de la Consiliul Județean Arad iar alte șase comune vor reloca fondurile primite la începutului anului de la obiectivele propuse inițial spre alte proiecte.

Consilierii județeni au aprobat în ședința de consiliu care a avut loc în cursul săptămânii trecute suplimentarea fondurilor repartizate comunităților locale pentru opt comune: Tauț, Vladimirescu, Macea, Șilindia, Iratoșu, Ghioroc, Frumușeni și Cermei, suma totală fiind de 1,5 milioane de lei.

De asemenea, au fost votate solicitările a șase comune arădene, care doresc relocarea sumelor primite la începutul anului, de la obiectivele propuse inițial spre alte proiecte. Cele șase comune sunt Zerind, Păuliș, Buteni, Șeitin, Șagu și Vinga.

„Am fost și suntem întotdeauna partenerii administrațiilor locale, pentru a le susține financiar proiectele. Astăzi am decis alocări suplimentare pentru opt comune arădene, pentru ca acestea să-și îndeplinească obiectivele pe care și le-au propus la începutul anului sau să-și finalizeze alte obiective. Am suplimentat, spre exemplu, sumele destinate introducerii gazului în Cermei, realizării studiului de fezabilitate tot pentru gaz în Iratoșu sau a extinderii rețelei de apă în satul Cicir. De asemenea, lăsăm la latitudinea primarilor și consiliilor locale să decidă și în privința relocării sumelor inițiale, către alte obiective, în funcție de prioritățile și necesitățile comunităților respective. Așa am procedat și de această dată și am răspuns pozitiv solicitărilor a șase primării, fonduri care se regăsesc în rețele de alimentare cu apă, în iluminat public, modernizări străzi și trotuare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Anual, Consiliul Județean repartizează unităților administrativ-teritoriale fonduri pentru proiectele pe care acestea le derulează. Aceste resurse financiare provin din sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.