ATENȚIE! Starea de URGENȚĂ vine cu AMENZI de până la 70.000 de LEI pentru români

ATENȚIE! Starea de URGENȚĂ vine cu AMENZI de până la 70.000 de LEI pentru români

În Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. 

Dacă până acum cei care erau sancţionaţi pentru nerespectarea măsurilor, cum ar fi lipsa declaraţiei pe propria răspundere la deplasările în afara locuinţei, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei, noul act normativ prevede că amenzile vor fi între 2.000 şi 20.000 de lei, iar cei sancţionaţi vor putea plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii aplicate.

Ordonanţa introduce şi posibilitatea confiscării unor bunuri de la cei sancţionaţi. Majorarea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci de vineri, 3 aprilie.

„Art. 28. — (1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

(2) Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin. (1), în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

c) suspendarea temporară a activității;

d) desființarea unor lucrări;

e) refacerea unor amenajări.”

Actul normativ mai conţine şi o rezolvare pentru problemele celor care au permisele suspendate, după ce procurorul general Scutea a luat a transmis o dispoziţie procurorilor din subordine fără să aibă un cadru legal.

„Art. 332. — (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.

(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere — cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. Pentru aceleași perioade se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.”

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.