Bujacul e înghițit de ape la fiecare ploaie deși Compania de Apă încasează bani pentru serviciile de canalizare

Bujacul e înghițit de ape la fiecare ploaie deși Compania de Apă încasează bani pentru serviciile de canalizare

Le sunt trimise sistematic somații pentru a achita contravaloarea serviciilor de canalizare, dar fiecare ploaie îi găsește deversând cu pompa apa din gospodării.Calvarul prin care trec locuitorii de pe mai multe străzi ale cartierului Bujac ori de câte ori afară plouă e vechi de doi ani de zile. 5000 dollar loan. La început, canalizarea a fost lăsată „în aer” de o firmă de apartament, subcontractoare a lucrărilor. A fost momentul în care cetățenii de pe străzile Trotușului, Progresului, Emilian și Marnei au cerut o mână de ajutor municipalității. A fost, însă, un demers sortit eșecului, iar situația de pe străzile amintite se agravează de la o zi la alta. Guri de canal care nu fac față puhoiului de apă, un drum (cu prioritate) care se năruie într-o groapă imensă, inundată și nervi întinși la maxim în caz de ploi. Acestea sunt „binefacerile”unei rețele de canalizare inexistente, pentru care așa-zișii beneficiari sunt siliți să plătească bani buni.Fără cuvinte la Compania de ApăDupă doi ani de tracasări, timp în care nimeni nu a fost găsit vinovat pentru situația lor critică, localnicii din zonă sunt acum deciși să înainteze furnizorului o reclamație. Asta după ce nu au găsit înțelegere la Primărie în urmă cu un an, iar Compania de Apă îi somează, din timp în timp, să plătească niște servicii de ale căror avantaje nu beneficiază.Până la această oră, Gheorghe Bănățean, directorul Companiei de Apă, nu a putut fi găsit pentru a oferi explicații sau soluții în această problemă, veche de doi ani.

  1. si firma asta inca mai face lucrari de canalizare. asa e cind faci lucrari cu amatori.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.