Ce spune Klaus Iohannis despre femeile din PNL!

Ce spune Klaus Iohannis despre femeile din PNL!

Preşedintele ales Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri, la Palatul Parlamentului, cu președinții organizaţiilor de femei din PNL. Fostul preşedinte al partidului a lăudat doamnele care se implică şi fac performanţă în politică şi le-a trasat foştilor săi colegi de partid câteva obiective clare.

„Aţi fost foarte implicate şi credeţi-mă că ştiu aceste lucruri fiindcă am urmărit ce se întâmplă în judeţe, chiar dacă din naivitate unii au crezut că nu o fac. Este extrem de important aportul dvs. şi apreciz aportul dvs. la valoarea lui reală. De foarte multe ori, în politica românească locul şi importanțta doamnelor sunt clamate, dar nu realizate. Faptul că în acest mediu reuşiţi să vă impuneţi şi să obţineţi rezultate remarcabile este un lucru excepţional de bun şi vă felicit. Este foarte important pentru noi toţi să continuaţi, fiindcă după părerea mea aţi înţeles mai repede, mai bine şi mai profund ce înseamnă politica”, le-a spus președintele ales al românilor femeilor din PNL.

Fostul lider liberal a vorbit şi despre o reformare a noului PNL, rezultat după fuziunea cu PDL.

„Dumneavoastră trebuie să rămâneţi implicate activ în acest proces de reformare din PNL. Votul de pe 2 şi 16 noiembrie – în afară de faptul evident îmbucurător că m-a adus la preşedinţie – ne-a arătat că oamenii așteaptă o altfel de politică. Altfel de politică poate fi făcută de altfel de oameni. Noi nu putem să scoatem clasa politică şi să o aducem pe cea de rezervă, pentru că nu există aşa ceva. Dar putem să reformăm partidele, astfel încât să funcţioneze mai bine, mai transparent şi mai aproape de oameni”, a mai spus Iohannis.

Foto: Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.