Cursuri de calificare la Vinga, cu diplome de absolvire recunoscute în străinătate

Cursuri de calificare la Vinga, cu diplome de absolvire recunoscute în străinătate

Primăria Vinga recrutează luna aceasta personal pentru mai multe cursuri pe care le va organiza în colaborare cu două asociaţii neguvernamentale profesionale. Cursurile vizează calificarea în următoarele meserii: infirmier, îngrijitor bolnavi la domiciliu, lucrător în construcţii (în colaborare cu ASSOC Arad) şi lucrător în alimentaţie şi agent curăţenie (în colaborare cu ASSOC Baia Mare).

Potrivit primarului Sorin Negrei, cursurile se adresează în special persoanelor vulnerabile (mame singure, sau care au în creştere mai mulţi copii, rromi etc.), cărora se doreşte să le fie facilitat accesul la piaţa muncii, „mai ales că diplomele le vor fi recunoscute şi în străinătate”.

Recrutarea de personal se face până la sfârşitul acestei luni, urmând ca din ianuarie să înceapă cursurile. „Fac un apel la persoanele din comună care doresc să se înscrie la cursuri, să ne contacteze la primărie. Persoana de contact este doamna Ligia Stigleţ”, a spus primarul Sorin Negrei.

Se pot înscrie la cursuri persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani, cu minim 8 clase absolvite în ceea ce priveşte studiile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.