Dan Puric deschide noua stagiune a Teatrului de Vară din Arad

Dan Puric deschide noua stagiune a Teatrului de Vară din Arad

Noua stagiune a Teatrului de Vară va fi deschisă miercuri seara. Organizatorii au ales pentru deschiderea stagiunii Estivale din acest an un spectacol symbol, este vorba desprespectacolul „Suflet Românesc”.

Astfel, miercuri, 25 iunie, de la ora 21,00 Teatrul de Vară Ethos îl va avea ca invitat pe îndrăgitul actor român, Dan Puric, care revine în lumina reflectoarelor, la Arad, dedicând „acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i  tămăduiască şi pe alţii”.

Spectacolul „Suflet Românescâ”, ca o expresie a Ethosului Românesc,  este o „metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască, o probă de inegalabil talent și o excepțională virtuozitate în exprimare artistică” oferită de maestrul Dan Puric.

Stagiunea Teatrului de Vară Ethos se va desfăşura pe parcursul lunilor iulie şi august, în fiecare miercuri începând cu ora 20,30.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.