De Zilele Aradului, teatrul arădean oferă spectacole celor mici şi celor mari

De Zilele Aradului, teatrul arădean oferă spectacole celor mici şi celor mari

Teatrul arădean se alătură proiectului „Noaptea albă a instituţiilor de cultură”, derulat în cadrul Zilelor Aradului, în data de 18 august. În acest context, luni seara vor fi oferite două spectacole – unul pentru copii şi unul pentru publicul matur.
Primul care îşi va deschide porţile este Teatrul de Marionete, la ora 18,00 fiind programat spectacolul „Pinocchio”, de Carlo Collodi, în regia lui Radu Dinulescu, iar actorii care vor da viaţă personajelor sunt Carmen Mărginean, Adina Doba şi Cristinan Bordaş. „Pinocchio” este unul dintre cele mai importante spectacole ale secţiei Marionete a teatrului arădean, fiind prezentat în premieră în cadrul ediţiei anului 2012 a Festivalului Internaţional de Artă a Animaţiei Euromarionete. Inovaţia adusă de acest „Pinocchio” în arta animaţiei constă în îmbinarea dintre mânuirea marionetelor cu fire şi tehnica filmului 3D, descoperită de regizorul Radu Dinulescu şi de scenograful Armand Richelet Kleinberg.
La ora 22,00 este rândul actorilor trupei „Ioan Slavici“ să intre în scenă, aceştia oferind arădenilor spectacolul de succes „Dush(i) cu preshu’”, după Ion Băieşu, o comedie muzicală în regia lui Ncolae Mihai Brânzeu, pe muzica lui Cari Tibor şi în coregrafia Maurei Cosma. Actorii care vă vor ţine companie şi care – ca de fiecare dată când susţin acest spectacol – vă vor cuceri sunt Călin Stanciu, Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Roxana Sabău, Carmen Butariu, Oltea Blaga, Cecilia Donat, Marian Parfeni, Ştefan Statnic, Robert Pavicsits, Silvia Demian.
Drept urmare, nu uitaţi: luni, de la ora 18,00 şi de la ora 22,00, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad vă propune două spectacole dedicate celor mici şi celor mari.

Foto: Spectacolul „Dush(i) cu preshu’”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.