Diaspora NU CONTEAZĂ! Cum au fost PĂCĂLIŢI românii cu votul prin corespondenţă

Diaspora NU CONTEAZĂ! Cum au fost PĂCĂLIŢI românii cu votul prin corespondenţă

Proiectul legii care vizează votul prin corespondenţă este un simplu tertip pentru a închide discuția și pentru a menține diaspora irelevantă politic. Se va vota greu, impactul va fi minim, iar diaspora va rămâne subreprezentată în parlament și ignorată la celelalte scrutinuri, susţin reprezentanţii Partidului M10 într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis.

Scrisoarea poartă titlul „Legea USL a votului prin corespondență. Decât o mascaradă, mai bine deloc!” şi acuză perfidia PSD şi PNL, dar şi faptul că preşedintele Iohannis, deşi a fost, avertizat, a evitat să intervină pentru îmbunătăţirea proiectului de lege. De aceea M10 îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge proiectul de lege.

„Domnule Președinte,

PSD și PNL, partenerii defunctului USL, care v-a promovat în marea politică, au făcut tot ce au putut pentru a împiedica votul la distanță, iar Dvs. ați ignorat activ, timp de un an, prima datorie morală față de diaspora, grație căreia sunteți astăzi Președintele României.

Cu perfidia caracteristică vechii politici, PSD și PNL au adoptat în ultima clipă un proiect al votului prin corespondență plin de lacune, care nu rezolvă mai nimic. V-au pus cu spatele la zid, trimițându-vi-l spre promulgare cu trei zile înainte de termenul limită pentru ca votul să fie aplicabil la alegerile parlamentare din 2016.

În forma actuală, legea privește doar alegerile parlamentare, unde oricum cetățenii români din diaspora sunt subreprezentați: că votează trei milioane sau zece mii, vor fi reprezentați de un număr extrem de redus de parlamentari.

Partidul M10 v-a cerut insistent, pe toată durata acestui an, să faceți apeluri către clasa politica și partidele parlamentare pentru adoptarea în timp util a unui sistem de vot la distanță modern, care să pună capăt discriminării între cetățeni și să reducă absenteismul la vot. Puteați constitui o comisie prezidențială care să elaboreze, alături de societatea civilă și reprezentanți ai diasporei, un proiect de lege cu adevărat reformist, dar nu ați făcut acest lucru.

În viziunea M10, reforma sistemului de vot înseamnă:

vot la distanță (electronic și prin corespondență) accesibil tuturor cetățenilor;

vot la distanță la toate tipurile de scrutin și la referendumuri;

votul la distanță nu trebuie să implice drumuri la misiunile diplomatice;

votul trebuie să fie perfect securizat;

legea trebuie să prevadă sancțiuni drastice pentru frauda electorală;

diaspora trebuie să fie corect reprezentată în parlament și să poată vota la toate tipurile de alegeri, inclusiv la cele locale.

M10 consideră proiectul de lege votat ieri în Parlament un simplu tertip pentru a închide discuția și pentru a menține diaspora irelevantă politic. Se va vota greu, impactul va fi minim, iar diaspora va rămâne subreprezentată în parlament și ignorată la celelalte scrutinuri.

De aceea, Partidul M10 vă solicită să nu promulgaţi această lege, să vă asumați în fața diasporei care v-a ales acest eșec de etapă, alături de doamna Gorghiu și domnul Dragnea, surprinși ieri în ipostaze prietenești, tovărășești chiar, în Parlamentul României.

Partidul M10 vă cere în continuare să garantați și să impulsionați reforma profundă a legilor electorale, a sistemului de vot, a reprezentării cetățenilor, a finanțării campaniilor, și să nu cauționați o lege perfidă, care simulează deschiderea doar pentru a menține excluderea diasporei din viața politică a României”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Monica Macovei şi Adrian Papahagi.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.