Două femei şi o fetiţă, RĂNITE după ce maşina în care se aflau a fost LOVITĂ DE UN TIR

Două femei şi o fetiţă, RĂNITE după ce maşina în care se aflau a fost LOVITĂ DE UN TIR

Două femei adulte și o fetiță de 9 ani au ajuns de urgență la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un TIR și proiectată într-un autobuz. Accidentul s-a petrecut pe DN25, în judeţul Galaţi.

Responsabil de producerea accidentului se pare că a fost șoferul TIR-ului, un tânăr de 24 de ani, care nu a respectat distanţa regulamentară faţă de autoturismul în care se aflau cele 3 victime, condus de o femeie de 38 ani, care intenţiona să vireze la stânga către un drum comunal.

Autotrenul s-a ciocnit cu autoturismul, care a fost proiectat pe contransens, într-un autobuz. În urma impactului singurele victime au fost cele din autoturism, respectiv femeia de 38 de ani, aflată la volan, o femeie de 57 de ani şi o fetiţă de nouă ani. Toate cele trei persoane au fost transportate de urgență la Spitalul Judeţean din Galaţi pentru a primi îngrijiri medicale, starea lor de sănătate fiind stabilă în acest moment.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, ancheta urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.