Eusebiu Pistru: Guvernul PNL îi aduce pe români în situații extreme

Eusebiu Pistru: Guvernul PNL îi aduce pe români în situații extreme

Nivelul de trai al românilor se depreciază pe zi ce trece iar cei mai fericiți, care mai au încă slujbe, se chinuie de la o lună la alta să plătească cu greu cheltuielile curente, susține deputatul Eusebiu Pistru într-un comunicat de presă.

Potrivit parlamentarului socia-democrat, nu e un secret că această stare regretabilă de fapt este consecința directă a măsurilor neinspirate ale guvernului care au dus în primul rând la prăbușirea economiei naționale.

„Situația nu îi afectează doar pe salariați ci se răsfrânge greu și asupra pensionarilor și aici cabinetul Orban poartă întreaga vină, pentru faptul că s-a jucat și continuă să se joace cu veniturile celor vârstnici, fără a proceda la majorările așteptate de toată lumea. În condițiile stagnării veniturilor și a exploziei prețurilor la alimente și utilități este logic că românii sunt din ce în ce mai strâmtorați și dezamăgiți. Zilnic, discut cu oameni de toate vârstele și categoriile sociale din județul Arad și gradul de nemulțumire este extrem de crescut. Ceea ce își puteau permite cu un an în urmă din punct de vedere material a devenit acum imposibil. Familii cu copii și bătrâni în întreținere care au masa plină de facturi și grija zilnică a asigurării celor de trebuință pentru traiul zilnic. Este regretabil că guvernul liberal nu a procedat, ca în multe state din Uniunea Europeană, unde au fost găsite și implementate soluții eficiente de amânare de plăți pentru persoanele fizice și vorbim despre țări cu un produs intern brut mai ridicat decât al României. De cealtă parte, guvernanții se fac că nu observă și periodic livrează statistici nerealiste, ca și în cazul disponibilizărilor și a ratei curente a șomajului”, a afirmat deputatul Eusebiu Pistru.

  1. trebuie urgent sa faci un control la doctor sa te trateze , fiindca esti mitoman. am indoieli ca stii ce inseamna mitoman

    Raspunde
  2. Mai traseist de rahat , care ești , cine frast camforat te votează ? La tomberonul politicii cu tine !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.