FOTO/ Zeci de arădeni s-au implicat în Campania „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind”

FOTO/ Zeci de arădeni s-au implicat în Campania „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind”

Pregătirile din Campania „Trăiește Magia Crăciunului, dăruind” au intrat pe ultima sută de metri.

Studenți ai Universității „Aurel Vlaicu” și elevi din mai multe școli și licee arădene s-au oferit voluntari în procesul de sortare și pregătire a ajutoarelor donate ca urmare a apelului la solidaritate lansat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

Zeci de arădeni, simpli cetățeni sau reprezentanți ai societaților comerciale care activează în județul nostru au răspuns pozitiv și au donat articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale educaționale, alimente, dulciuri, produse igienico-sanitare, cărți și articole de papetărie, în general ceea ce le lipsește persoanelor defavorizate identificate de organizatorii campaniei.

Săptămâna viitoare toate pachetele cu donațiile făcute de arădeni vor ajunge în casele persoanelor sărace. Mai exact, este vorba despre 100 de familii cu o situație materială precară identificate cu sprijinul primăriilor din județ și care vor fi ajutate prin intermediul campaniei, putând sărbători Crăciunul, așa cum se cuvine.

Cele 100 de familii sărace provin din toate zonele județului, fiind programate săptămâna viitoare deplasări în fiecare zi a voluntarilor care vor distribui ajutoarele. În pachetele cu ajutoare elevii care s-au implicat în acest proiect au strecurat și câte o scrisoare adresată destinatarilor în care se regăsesc gândurile lor de bine și urările tradiționale de sărbători.

Pentru prima dată anul acesta va fi organizată și o serbare incluzivă. Programul artistic al evenimentului va fi susținut de copiii aflați cu măsură de protecție specială de plasament în cadrul caselor de tip familial din Lipova, Sântana, Ineu și a celor aflați în plasament la Asistenți Maternali Profesioniști, cât și a copiilor cu dizabilități din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Arad.

Serbarea va marca finalul Campaniei „Trăiește Magia Crăciunului, Dăruind” și va avea loc la Atrium Mall Arad, pe data de 15 decembrie 2015, începând cu orele 17.00.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.