Gheorghe Falcă: „Consilierii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și nici care sunt prioritățile arădenilor”

Gheorghe Falcă: „Consilierii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și nici care sunt prioritățile arădenilor”

Co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre aprobarea, de către Consiliul Local Municipal, al bugetului orașului pe anul 2016, spunând, totodată, că aleșii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și că nu înțeleg care sunt prioritățile arădenilor.

„Am satisfacția că Aradul are, începând de ieri, bugetul orașului aprobat. S-a văzut încă o dată, în cadrul ședinței de consiliu, cine se apleacă pe problemele Municipiului Arad, cine realizează proiectele care să aducă confort și servicii publice de calitate cetățenilor. S-a văzut, totodată, cine este împotriva orașului și împotriva proiectelor municipalității. Bugetul local confirmă investițiile în învățământ și cultură. Directorii instituțiilor de învățământ au fost prezenți la ședința de consiliu și au privit cu satisfacție proiectele care vor merge către sistemul de învățământ. Tot ieri, s-au alocat peste 10% din buget către cultură și infrastructură culturală” a declarat edilul.

„A mai fost aprobată și finanțarea marelui proiect de regenerare urbană, unde numărul beneficiarilor se ridică la peste 60.000 de cetățeni. În acest caz, s-a putut constata că domnii de la PSD au fost împotriva acestui proiect, confirmând din nou că nu înțeleg care sunt prioritățile oamenilor. Un alt mare proiect are legătură directă cu izolarea termică a blocurilor. Municipiul Arad are în acest moment documentația tehnică pentru 91 de blocuri, iar ieri s-au aprobat banii pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru încă 300 de blocuri. Asta înseamnă că, pe Programul Operațional Regional – Izolare Termică a Blocurilor, primele 91 de blocuri vor intra în procedură peste o lună și sperăm ca, în curând, să putem începe și licitația pentru constructor” a mai adăugat Falcă.

De asemenea, primarul spune că va organiza întâlniri cu asociațiile de proprietari pentru a discuta despre acest proiect: „Facem un apel către asociațiile de proprietari, cu care ne vom și întâlni, pentru a fi în continuare partenerii noștri în aceste proiecte, deoarece 60% din banii pentru izolarea termică provin din fonduri europene, 20% de municipalitate, iar 20% de asociațiile de proprietari. Noi o să încercăm să găsim soluții, ca și în cazul asociațiilor de proprietari în care există familii cu probleme sociale, să intervină Primăria și să-i sprijine pe cetățeni ca proiectele să se miște mult mai rapid. La nivel de învățământ, avem în programul de reabilitare un număr de 10 clădiri de grădinițe, 13 clădiri de licee și colegii, dar și 10 clădiri de școli gimnaziale. Tot în buget, avem cuprinsă construirea pe râul Mureș a unui pod, lângă podul Traian, cu aprobarea Agenției de Dezvoltare Regională, dar și finanțarea documentației tehnice pentru podul care să facă legătura între strada Andrei Șaguna și cartierul Aradul Nou”, a încheiat Gheorghe Falcă.

falca 2

Loading...
  1. Cum sa cunosti administratie, marind TAXE si impozitele,domnule.

    Raspunde
  2. Coruptu orasului da lectii.. Ce a ajuns Aradul domle

    Raspunde
  3. Bai, asta e zdravan la cap ? Nu cred ! Are o privire de om nebun……

    Raspunde
  4. pfai ce de proiecte. se vede ca e an electoral. dar si ce limbaj fain ai dle falca, toti cei care nu sunt cu tine sunt ba incompeteni ba prost pregatiti.

    Raspunde
  5. Praf in ochii oamenilor! Bani aruncati pe fereastra pe lucruri ce tin o luna si noi platim 2 generatii aberatiile lui!

    Raspunde
  6. Falca,tot timpul când îți fuge “functia”de sub picioare jignești. .Cum faci și cu proprii angajați. Lucrez în primăria și ceea ce faci dumneata cu noi o sa iasă la suprafață curând! ! Dragi cetățeni omul doar e bun de dat din gura și aruncat bani .. știți ca niciodată nu își plătește consumația. ..știți ca are oameni care plătesc și încasează mita? Sa nu își păteze el mâinile?? Eu știu ca aici sunt și văd! !

    Raspunde
  7. A uitat de stadion 🙂 ,Falca te am ales dar acum sa te aleaga DNA!!! Am o curiozitate ce vei face dupa ce vei mai fi primar,te ochupi de Proarhitectura???? :))))

    Raspunde
  8. Câtă modestie… Domnule primar, pt că știu prea bine care sunt prioritățile oamenilor veniți cu asemenea “insulte”.

    Raspunde
  9. Doar el cunoaște administrație, doar el le știe pe toate, el este cel mai bun!!! Da, este cel mai bun în a-si însuși averi colosale…. Rușine!!!

    Raspunde
  10. Aceeasi vrajeala ca cine nu voteaza bugetul conceput de faraon e impotriva dezvoltarii orasului.Mai lasa-ne!

    Raspunde
  11. JOS FALCA , JOS MARIREA TAXELOR , JOS CORUPTII , JOS HOTII

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.