ITM Arad vine în sprijinul cetăţenilor! Instituţia a simplificat procedurile de eliberare a documentelor

ITM Arad vine în sprijinul cetăţenilor! Instituţia a simplificat procedurile de eliberare a documentelor

Inspectoratul Tearitorial de Muncă (ITM) Arad a simplificat procedurile de eliberare a documentelor, venind astfel în sprijinul cetăţenilor Aradului. Documentele vor putea fi ridicate, începând cu data de 15 septembrie, de la sediul ITM din strada Episcopiei, nr. 11 -13 (clădirea fiind cea de lângă Teatrul de Marionete).

De precizat, ar fi faptul că exceptând contractele colective şi cărţile de muncă care rămân în sarcina Compartimentului contracte colective de muncă şi monitorizare relaţii de muncă, din Calea Radnei, nr. 288 A, toate celelalte acte se depun spre înregistrare şi soluţionare la sediul ITM Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13.

Iată câteva dintre actele care se vor depune pe strada Episcopiei:

Certificate/adeverinţe cu informaţii extrase din baza de date privind registrele generale de evidenţă a salariaţilor, respectiv din documentele existente în arhivele inspectoratului teritorial de muncă cu toate etapele derulate, de la înregistrarea cererii scrise, pana la solutionare;

Evidenţa notificărilor angajatorilor care în mod frecvent utilizează muncă de noapte şi care au obligaţia de a informa inspectoratul teritorial de muncă, conform art. 125 alin. 6 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii republicat;

Preluarea notificărilor depuse de angajatori privind intenţia de concediere colectivă;

Certificarea înscrierilor din adeverinţele întocmite de către angajatorii care au avut aprobare pentru păstrare şi completarea carnetelor de muncă, conform art.3 alin. 1 din Legea nr. 130/1999 republicată;

Preluarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic;

Înregistrarea societăţilor comerciale în baza art. 8 lit. e din Legea nr. 156/2000 republicată;

Eliberarea numelui de utilizator şi a parolei pentru transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor pentru angajatorii care solicită acest lucru;

Preluarea la sediu a registrelor generale de evidenţă a salariaţilor în format electronic, conform H.G. nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare;

Înregistrarea contractelor încheiate de prestatorii de servicii pentru completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor;

Eliberarea de copii în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului teritorial de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi care au dreptul legal de a solicita şi a obţine aceste informaţii;

Preluarea extraselor registrelor de evidenţă a zilierilor depuse de angajatori la inspectoratul teritorial de muncă, conform prevederilor Legii nr. 52/2011 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia;

Preluarea notificărilor de la angajatori privind prestarea muncii de noapte.

Menţionăm totodată că pe site-ul ITM Arad www.itmarad.ro, la secţiunea „Noutăţi ITM” vor fi postate toate formularele necesare care vizează actele mai sus menţionate.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.