Oficial, la Spitalul Judeţean există doar „mici nereguli, mici neconformităţi”

Oficial, la Spitalul Judeţean există doar „mici nereguli, mici neconformităţi”

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, a primit zilele trecute vizita Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Scopul vizitei a fost aceea de acreditare a Spitalului Judeţean.

„Suntem încrezători. Membrii comisiei au fost plăcut impresionaţi şi am primit aprecieri din partea dumnealor. Într-adevăr, au existat  care nu ţin de medici sau de asistente. În mod deosebit a fost apreciată unitatea şi colegialitatea comitetului director, precum şi a întregului colectiv al Spitalului”, a afirmat Mirandolina Prişcă, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Mă bucur că finalul mandatului meu a adus cu sine această realizare: acreditarea Spitalului Judeţean. Rezultatul oficial va veni săptămâna următoare, dar din atitudinea comisiei reiese clar că Spitalul Judeţean Arad a obţinut acreditarea. S-a muncit foarte mult în ultima perioadă, iar echipa managerială aflată la conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi pe care am susţinut-o s-a dovedit performantă. Încă de la preluare, Consiliul Judeţean Arad a sprijinit dotarea şi modernizarea sistemului medical şi sunt convins că Sănătatea va rămâne o prioritate a noii conduceri a Consiliului Judeţean”, a completat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Acreditarea este o procedură obligatorie prin care trebuie să treacă toate spitalele din România, iar pentru obţinerea acreditării sunt analizaţi indicatori ce ţin în primul rând de activitatea medicală menită să asigure asistenţă de calitate superioară la patul bolnavului, precum şi de aparatură, circuite, documente, chestionare aplicate pacienţilor şi aparţinătorilor şi, nu în ultimul rând, de curăţenie. Urmează ca, în cel mult 10 zile, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad să primească raportul final.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.