Meciul dintre Bibarț și Bîlcea pentru Primăria Arad încă se joacă. Cu ce RISCURI

Meciul dintre Bibarț și Bîlcea pentru Primăria Arad încă se joacă. Cu ce RISCURI

PNL și-a lansat candidatul la funcția de primar al Aradului, în persoana lui Sergiu Bîlcea. Lucru acceptat, până la urmă și de Ludovic Orban, așa, chiar și fără prea multă tragere de inimă. Călin Bibarț a fost lansat, la rândul lui, spre Camera Deputaților. Primul pe listă, ca să nu aibă ce comenta. Condiții în care lucrurile păreau să intre în normal (cât de „normal” poate fi PNL Arad, desigur, care aduce mai mult a castă mafiotă decât a filială a unui partid ce se vrea „istoric” și serios). Păreau, deci, pentru că în realitate nu sunt.

Potrivit informațiilor noastre, în culise, departe de ochii alegătorilor, se duce o luptă fără menajamente. Se ascut, încă, săbii.

Pe de o parte, gruparea care susține candidatura lui Călin Bibarț lucrează pe mai multe paliere, beneficiind de un suport „tehnic” impresionant, echipă de imagine profesionistă (de la centru) și elemente de convingere și influențe la nivel înalt.

De cealaltă parte, gruparea care susține candidatura lui Sergiu Bîlcea este cea care ține Aradul captiv de atâția ani, în frunte cu Gheorghe Falcă și Geanina Pistru. E gruparea care a împânzit cu membri de partid, unii dintre ei fără absolut nici un merit profesional, ca o caracatiță, toate societățile Consiliului Local Municipal și Consiliului Județean, doar pentru a-și asigura un imens aparat aducător de voturi. Familii întregi au fost angajate în aceste condiții, strict pe criteriul apartenenței la PDL (mai nou, PNL).

Ambele grupări, beneficiind de putere și influență, se luptă pentru supremație. Se luptă să-și impună candidatul. Se vorbește de dosare, de vulnerabilități. Apropo de asta: Soția lui Călin Bibarț e directorul Zonei Libere, instituție aflată în „curtea” Consiliului Județean Arad, adică la cheremul lui Iustin Cionca (președinte al CJA și prim-vicepreședinte al PNL Arad) și Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al CJA și președinte al Organizației Municipale PNL Arad. Cu alte cuvinte, dacă nu „pleacă” capul, Bibarț s-ar putea să-și lase soția pe drumuri, ceea ce, între altele, înseamnă o gaură în bugetul familiei de aproape 130.000 de lei pe an. De aici și siguranța grupării care îl susține pe Bîlcea că nu se mai poate întâmpla nimic iar Bibarț va renunța la candidatura la primărie. Deocamdată, nu pare să fi renunțat. Dimpotrivă, rămâne, așa cum singur recunoaște pe Facebook: „#pentruarădeni #pentruArad #deVotat ✌️✌️✌️”.

Așadar, meciul încă se joacă. Mai există și un sondaj de opinie care a trebuit refăcut și care ar putea cântări în ecuație. În plus, Bibarț ar putea produce o supriză, la o adică, asumându-și o candidatură independentă la prima vedere, dar în realitate susținută de o bună parte din PNL. Desigur, aceasta ar rupe partidul la Arad, punând astfel capăt unei epoci. Epocii Falcă.

Foto: Facebook

Loading...
  1. ambii sunt produsul sistemului. Aradul merita mai mult

    Raspunde
  2. Bibart are sansa sa recastige Aradul pentru aradeni. Daca nu va pune intersul personal deasupra.

    Raspunde
  3. epoca Falca e eterna la Arad

    Raspunde
  4. De-a rasu-plansu , oare sa reuseasca cu adevarat budhigoaia pistrulita sa-l impuna pe sergiulica varzulica la fraile Aradului ? Ar fi de noaptea mintii , dar pana la urma depinde de vigilenta aradenilor , ce ziceti ?

    Raspunde
  5. Șoferu' de camion 18 februarie, 2020, 2:51 pm

    Sergiu Bilcea ar trebui lăsat să câștige ca să își poată plătii datoriile către fosta nevastă.

    Raspunde
  6. Terminati cu manipularile si prostiile Tot timpul discutati anapoda despre PNL.

    Raspunde
  7. Care PNL? La Arad toate partidele sunt PDL.

    Raspunde
  8. Orlando, ai imaginatie :))))) Astea articole cu cotizatie? stii tu de la cine :))))) mancator ai fost, mancator vei fi, coloana ta vertebrala este ca si la meduza.

    Raspunde
  9. […] – ne face să credem că da, Bibarț va candida la funcția de primar, asumându-și orice riscuri. Dacă nu și-ar dori să candideze, atunci ar afirma-o răspicat, risipind orice urmă de […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.