Minunata Tunisia. Note de călătorie (Bonus: GALERIE FOTO)

Minunata Tunisia. Note de călătorie (Bonus: GALERIE FOTO)

Christian Tour introduce, din vara lui 2019, o nouă destinație turistică spre care se va putea zbura de pe Aeroportul Arad.

Este vorba despre Tunisia, o țară pe care dacă ești pasionat de călătorii nu ar trebui să o ratezi. Tunisia este ospitalieră, cu oameni calzi, care îți vor arăta bucuroși drumul dacă te-ai rătăcit pe străduțele înguste ale bazarelor. Nu se agață de tine să-ți vândă nimicuri și, dacă cumperi ceva, după negocierile de rigoare, poți să știi că ai plătit prețul corect.

Tunisia are resorturi luxoase, frecventate îndeosebi de occidentali și de central europeni, așa cum aveam să mă conving pe parcursul unei săptămâni petrecute acolo. Sunt comparabile cu cele din Antalya și funcționează în regim all-inclusiv. Mâncarea este bună, de calitate, alternând între bucătăria tradițională și cea internațională. Locurile de joacă pentru copii și chiar și „grădinițele” (pentru părinții care au nevoie de un respiro) aproape că nu lipsesc din nici un resort. Toboganele, de asemenea. În ceea ce privește băuturile, gama este mai puțin variată decât în Antalya, dar cine n-a băut un Jack tunisian, „Tennessee” whiskey, înseamnă că a bătut drumul degeaba.

Resorturile au piscine frumoase, curate, dar ceea ce face toți banii sunt plajele cu nisip fin, scăldate de o Mediterana cu valuri superbe. Aici, marea nu mai seamănă cu un lac, e vie, cu valuri mari, dar și cu momente de acalmie, care permit înotul de anduranță. Șezlongurile sunt la discreție, câte vrei, inclusiv la Movenpick, un resort minunat unde m-aș întoarce ori de câte ori aș avea ocazia. Dar nu numai la Movenpick, ci (aproape) peste tot pe unde am umblat (o să dau la final o listă cu câteva resorturi pe care vi le recomand cu căldură).

În fine, prețurile pentru un concediu în Tunisia sunt (încă!) bune. Un sejur la Movenpick, care e Movenpick!, costă undeva la 1400 de euro pentru două persoane. Am dat exemplul acesta pentru că este vârful de preț pe care l-am întâlnit, dintre toate resorturile vizitate. Dar, în funcție de locația aleasă, prețurile pornesc de la 400 de euro de persoană pentru un sejur, ceea ce, să fim serioși, sună a chilipir! Mai ales că prețul include zborul de la Arad și transferul de la aeroport la hotel.

În Tunisia nu vă mărginiți să stați în resorturi, pentru că ar fi păcat. Cu o istorie bogată, țara oferă suficiente obiective turistice pe care nu trebuie să le ratați: ruinele Cartaginei, locul de unde Hannibal a pornit să cucerească Roma, capitala Tunis, cu al său „Champs Elysees” african înțesat de cafenele și restaurante, cu bazarul în care inevitabil te vei rătăci de grup, dar unde toată lumea te va ghida spre locul în care ți-au plecat tovarășii, apoi orașul – stațiune (și port, totodată) Sidi Bou Said, „paradisul alb și albastru” în care numărul turiștilor îl depășește, cred, pe cel al localnicilor. Medina, sau mai bine zis Medinele, pot fi incluse de asemenea în programul de vizite, alături de portul El Kantaoui, un complex turistic cu hoteluri, piscine, plaje, cafenele, magazine și restaurante.

Pentru cei pasionați de istoria recentă, mausoleul lui Habib Bourguiba, primul președinte al Tunisiei de la ieșirea de sub protectoratul francez, poate fi și el o destinație. Contrastează aici sobrietatea tunisienilor și exuberanța turiștilor care vizitează locul. Mausoleul poate fi vizitat gratuit.

Desigur că ar fi multe de spus de spus despre Tunisia, despre sentimentele care te încearcă acolo, unde este o cu totul altă lume, cu un alt parfum, dar acum mă opresc aici. Pentru că Tunisia se gustă. Personal, de către fiecare. Obligatoriu. Nu ezitați, așadar, să cereți ofertele agențiilor de turism partenere ale Christian Tour. Sunt convins că agenții vă vor ajuta să alegeți bine și să nu regretați nici un minut din sejur!

Iată și o listă cu câteva resorturi, așa cum am promis: Magic Holiday Village Manar, Club Magic Life Africana, Vinci Marillia, Delphino Beach, Magic Splash World Venus Beach, Sentido Phenicia and Lunch, Magic Palm Beach Hammamet, LTI Bellevue Park, Iberostar Kantaoui Bay, Golf Residence, Iberostar Diar El Andalous, Jaz at The Beach Tour Khalef, Magic Sheherezade, Magic Skanes Family Resort, Magic Caribbean Monastir, Eden Club, Sahara Beach, Skanes Serail and Lunch, Delphine El Habib şi, bineînţeles, Movenpick Resort and SPA.

Foto: Lorena Ilea, Orlando Toader

  1. frumoasa poveste dar cum o fi in realitate?

    Raspunde
  2. E chiar fff real. Am fost acolo si am dormit cu beduinii in desert. E fabulos!

    Raspunde
  3. Tunisia e foarte frumoasa. Daca nu ar fi avut problemele din 2015 ar fi ramas o destinatie exotica de vis. Sper sa nu mai traim asemenea momente. Acum am inteles ca masurile de securitate sunt dure mai ales in hoteluri, nu mai intra oricine. E de vizitat caci preturile sunt ok acum, foarte ieftine.

    Raspunde
  4. se poate vizita si iarna ca temperaturile urca la 20 de grade

    Raspunde
  5. […] pot opta însă și pentru o altă destinație: Este vorba despre Tunisia, spre care se va putea zbura miercurea, cu Christian […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.