Sute de arădeni s-au strâns, sâmbătă, în Parcul Eminescu, nemulţumiţi de intenţia primarului Gheorghe Falcă de a construi acolo o parcare. Sabotaţi de municipalitate, care nu le-a permis organizatorilor să lege staţia de amplificare la reţeaua electrică, protestatarii au apelat la un generator pentru a putea să-şi ţină discursurile.
Deşi primarul Gheorghe Falcă anunţase vineri că va retrage proiectul referitor la Parcul Eminescu, dar că nu renunţă la idee, organizatorii mitingului au declarat că vor continua să protesteze până când vor avea dovada retragerii proiectului iar licitația pentru studiul de fezabilitate va fi anulată.
Arădenii, de toate vârstele, au adoptat la final câte un copac din parc, sub sloganul „Un copac adoptat, un copac salvat”.
Protestul de sâmbătă a fost susţinut de Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația „Miloș Cristea”, Asociația Krysallis, Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad şi ULAL Arad.
acei copaci sant condamnati la moarte , si vor fii in pericol ,atata timp ,cat gogu este primar .
acum sia calcat pe mandrie , si a dat inapoi , dar nu se va lasa , pentru ca acei copaci stau in calea ambitiilor sale faraonice
deci VIGILENTA MAXIMA si poate ar fii cazul sa se regandeasca si alte proiecte megalomanice .
Totusi ce cauta limbrici de genu lui CIUPE la manifestatie care pana mai ieri era sluga lui falca si acum se da mare aradean, vrea sa candideze pe undeva? La parlamentare in 2016? Nici o sansa.
Pe măta să o facă postă!!!
S.a lovit o coarda sensibila? CIUPALACII TREMURA? ADEVARUL DERANJAZA?
nu cred ca faptul ca participa si politicieni (si ei sunt cetateni au Aradului) afecteaza in vreun fel sinceritatea demersului.
Cand este vorba de asemenea „politicieni” sigur nu e vorba de buna intentie
Ba molustelor , voi ori santeti prosti ori santeti tantalai, pai cand frast a fost Ciupe omul lui Falca ??? mai luati si cititi presa si informati-va inainte de a behaii.