O importantă stradă din Arad îşi SCHIMBĂ numele

O importantă stradă din Arad îşi SCHIMBĂ numele

Una din străzile principale din oraș urmează să își schimbe denumirea.

Este vorba despre strada Pădurii, care va deveni strada Prof. Dr. Aurel Ardelean, în memoria fondatorului și rectorului Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Proiectul de hotărâre privind schimbarea de denumire de stradă în Municipiul Arad, cartier Pârneava, la inițiativa primarului, va fi afișat începând cu data de marţi, 21.05.2019, la intrarea în Primăria Municipiului Arad.

„Având în vedere faptul că domnul Aurel Ardelean născut în anul 1939 și decedat în anul 2018, a fost o personalitate marcantă a municipiului Arad, prin faptul că a contribuit la dezvoltarea municipiului Arad prin activitatea personală a domniei sale, a fondat și a condus atât Fundația Universitară «Vasile Goldiș» din Arad cât și Universitatea de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, este oportun să se atribuie o denumire unei străzi din municipiul Arad. Față de cele de mai sus propunem promovarea unui proiect de hotărâre pentru schimbarea de denumire de stradă în municipiul Arad pentru strada Pădurii în interiorul cartierului Pârneava, amplasamentul acesteia fiind situat în zona de proximitate a Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, astfel: Denumire actuală STRADA PĂDURII; Denumire propusă STRADA PROF. DR. AUREL ARDELEAN”, se arată în proiect.

Până la data de 31.05.2019, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 22.05.2019, între orele 8,00 – 18,00 Luni- Joi şi 08:00-16:00 Vineri, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.

Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.

  1. UN MEMBRU AL UNUI PARTID COMUNIST CRIMINAL,,,,PE CHIND IL ONORATI SI PE NICU CEAUSESCU,,,,,,HAHAHA

    Raspunde
  2. A FOST UN COMUNIST SPURCAT,,,,,CRIMINAL PARTE DINTRUN PARTID CRIMINAL ,,,,,,AZI VA CHINUIE PSD UL ,,,HAHHAHAHAHA

    Raspunde
  3. O.K. In principiu nimic de comentat la afirmatia :
    „este oportun să se atribuie o denumire unei străzi din municipiul Arad”

    Dar faceti asta pentru o strada noua, nu pentru una deja existenta, ca asa faceti doar un mare fas, cu efecte doar pentru urmatoarele generatii. Si acum, uneori la zeci de ani dupa ce sau mai schimbat denumiri de strazi, aradenii fac referire la ele tot cu vehile denumiri.

    Plus ca puneti oamenii pe drumuri si la costuri in plus. Schimbarea denumirii duce la necesitatea schimbarii actelor persoanelor care locuiesc acolo si nu sunt putini. Stat la cozi, acte, bani si in final nervi. Toate astea pentru mofturile primarului, care, bineinteles nu se gandeste la urmari si la ce implica asta pentru populatia aradului.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.